Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Discursul lui Mo Salah, după ratarea calificării la CM! Viitorul său la naționala Egiptului, sub semnul întrebării

Alex Masgras

Actualizat 31/03/2022 la 10:10 GMT+3

Mohamed Salah a dat de înțeles că se va retrage de la echipa națională a Egiptului, după ratarea calificării la Campionatul Mondial din Qatar. Egiptul a pierdut calificarea la loviturile de departajare în fața Senegalului, la doar o lună și jumătate după ce a pierdut în același mod și finala Cupei Africii pe Națiuni în fața senegalezilor.

Mohamed Salah

Credit imagine: Getty Images

Egipt a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar, după ce a pierdut la loviturile de departajare barajul cu Senegal. Aceasta a fost a doua înfrângere în mai puțin de două luni pentru egipteni în fața Senegalului, după ce au pierdut în același mod și finala Cupei Africii pe Națiuni.
Mohamed Salah, starul naționalei Egiptului, a ratat prima lovitură de departajare de marți seară, iar la finalul partidei, el a ținut un discurs în fața colegilor de la echipa națională. Vizibil afectat de înfrângerea suferită, Salah le-a mulțumit coechipierilor și a dat de înțeles că se gândește la retragerea de la echipa națională:
"V-am spus înainte de retur că sunt mândru să joc alături de voi, sunteți unii dintre cei mai dedicați jucători alături de care am jucat. Am jucat alături de generația anterioară, cu Wael Gomaa și Mohamed Aboutrika, apoi cu Abdallah El-Said și următoarea generație. Pot să spun că sunt fericit cu actuala generație.
Sunt mândru de faptul că am jucat alături de voi și ce s-a întâmplat nu a fost în mâinile noastre, pentru că au fost lovituri de departajare, pentru a doua oară. Nu sunt prea multe lucruri pe care pot să le spun, dar a fost un privilegiu să joc alături de voi, fie că voi fi aici sau nu", a spus Mo Salah, potrivit unui videoclip apărut pe site-ul FilGol.
La finalul discursului său, Salah a fost întrerupt de către Ashraf Sobhi, ministrul Sportului din Egipt, care a spus: "Vei fi aici".
Citește și:

FEDERAȚIA EGIPTEANĂ ACUZĂ FANII SENEGALEZI DE RASISM

La final, dezamăgirea a fost imensă în tabăra Egiptului, iar federalii au lansat un atac dur la adresa senegalezilor. Federația de la Cairo a înaintat chiar un memoriu la FIFA, acuzând că echipa egipteană a fost expusă insultelor rasiale și anunțând că au și probe în acest sens. De asemenea, jucătorii Egiptului au avut mari probleme în timpul loviturilor de departajare, din cauza faptului că au fost orbiși cu lasere de către spectatorii senegalezi.
"Echipa națională a Egiptului a fost expusă rasismului. Fanii au făcut semne ofensive împotriva jucătorilor egipteni în general și împotriva lui Mohamed Salah în special. Mulțimea i-a intimidat pe jucători aruncând sticle și pietre înspre ei încă din timpul încălzirii. Autocarul grupării egiptene a fost, de asemenea, expus la atacuri care au dus la spargerea geamurilor și la răni în rândul fotbaliștilor. Am depus imagini și videoclipuri în plângerea trimisă la FIFA", s-a arătat în comunicatul emis de Federația Egipteană.
FIFA a deschis deja o anchetă cu privire la evenimentele de la Diamniadio, dar mai mult ca sigur Senegalul va fi pedepsită doar cu o amendă și închiderea stadionului la următoarele meciuri de pe teren propriu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo