În cursul acestei săptămâni, UEFA a luat decizia să amâne Euro 2020 pentru anul viitor, pentru a evita riscul răspândirii virusului Covid-19 pe stadioanele din cele 12 orașe, printre care se numără și Bucureștiul.
Până când vom avea parte din nou de meciuri, Eurosport propune să ne întoarcem cu toții în trecut și să aflăm ce s-a întâmplat la primele ediții ale Campionatului European, pe vremea când participau naționale precum URSS, Cehoslovacia și Germania de Est. Astăzi, ne teleportăm în urmă cu 56 de ani, în Spania, la Euro 1964.
La vremea respectivă, trofeul a fost câștigat chiar de țara gazdă, după o finală cu URSS, campioana primei ediții din 1960. Dar până în finală e drum lung, așa că haideți să începem în ordine cronologico-fotbalistică. Era 1962 când au început preliminariile Europeanului, iar 26 de echipe erau aliniate la start, fiecare dintre ele sperând că va putea ridica trofeul deasupra capului. Alte 3 naționale au beneficiat de un "wild card" și așteptau deja în optimi: URSS, Austria și Luxemburg.
Fotbal
Rezumatul derby-ului Man United - Arsenal! Ronaldo a fost din nou decisiv pentru "Diavoli"
ACUM 7 ORE

România, eliminată de viitoarea campioană Spania

Naționala României a intrat în turneu în faza preliminară, împotriva Spaniei, care avea să devină campioană europeană. În manșa tur, "tricolorii" au pierdut categoric pe Santiago Bernabeu, scor 0-6, după un recital de goluri oferit de spanioli: Guillot (3), Veloso, Collar și Nunweiller (autogol). Suporterii români n-au ținut cont de rezultatul drastic din Madrid și au umplut stadionul "23 august".
Peste 72.000 de spectatori au asistat la meci și au sperat la o revenire incredibilă a României, după cele 2 goluri reușite de Tătaru și Manolache în primele 8 minute. După începutul puternic al "tricolorilor", Spania a ehilibrat partida, iar la pauză s-a intrat cu 2-0. Constantin a majorat avantajul României în minutul 61, însă Spania a înscris 10 minute mai târziu prin Veloso și a stins entuziasmul naționalei noastre.
https://i.eurosport.com/2012/06/03/847917.jpg

Primul "11" al României la Euro 1964

  • Echipa României: Vasile Sfetcu, Mircea Georgescu, Ion Nunweiller, Dumitru Macri, Emil Petru, Constantin Koszka, Zoltan Ivansuc, Titus Ozon, Marin Voinea, Dumitru Popescu, Vasile Gergely
  • Selecționer: Constantin Teșcă
În 1960, Anglia, Italia, Olanda și Germania de Est au participat în premieră la Campionatul European. Dintre acestea, Anglia a fost singura care a ieșit încă din prima fază a competiției, după o dublă manșă cu Franța, scor 3-6. Grecia - Albania era unul dintre cele 13 dueluri din preliminarii, care nu s-a mai disputat din cauza unui conflict politic.
Grecii au refuzat să joace împotriva Albaniei, susținătoare a Italiei în războiul Greco-Italian izbucnit în 1940. Ca urmare a deciziei luate de naționala elenă, Albania a avansat în faza următoare. O decizie identică a luat și Spania la prima ediție din 1960. Aflată sub dictatura lui Francisco Franco la acea vreme, Spania a refuzat să facă deplasarea în Uniunea Sovietică pentru a disputa manșa tur din sferturi, ca urmare a faptului că aceasta era principala susținătoare a Celei de-a Doua Republici Spaniole, în timpul Războiului Civil Spaniol.

Euro 1964 | Rezultatele complete din faza preliminară

  • Norvegia - Suedia 1-3
  • Grecia - Albania (anulat)
  • Danemarca - Malta 9-2
  • Republica Irlandeză - Islanda 5-3
  • Anglia - Franța 3-6
  • Polonia - Irlanda de Nord 0-4
  • Spania - România 7-3
  • Yugoslavia - Belgia 4-2
  • Bulgaria - Portugalia 5-4
  • Ungaria - Țara Galilor 4-2
  • Olanda - Elveția 4-2
  • Germania de Est - Cehoslovacia 3-2
  • Italia - Turcia 7-0
https://i.eurosport.com/2016/07/14/1894241.jpg

Luxemburg, marea surpriză de la Euro 1964

Odată cunoscute cele 13 învingătoare din preliminarii, a început turul 1, moment în care în competiție au intrat și cele 3 naționale deja calificate: URSS, Austria și Luxemburg.
Luxemburg s-a dovedit a fi revelația Campionatului European din 1964, reușind să elimine naționala Olandei în optimi. Micuța națională a trecut de mult mai bine clasata Olanda cu 3-2 la general, după 1-1 la Amsterdam și 2-1 la Rotterdam.
Spania, viitoarea campioana europeană, a trecut în optimi de Irlanda de Nord, la finalul unei duble manșe câștigate cu 2-1 de iberici: 1-1 la Bilbao și 1-0 la Belfast. URSS, campioana en-titre, a eliminat Italia, una dintre debutantele la Euro, după 2-0 la Moscova și 1-1 pe Stadio Olimpico din Roma. Fără doar și poate, cea mai spectaculoasă confruntare a fost cea dintre Germania de Est și Ungaria.
În primul meci de la Berlin, Ungaria a reușit să câștige cu 2-1, cu un gol marcat pe final de Rakosi. În retur, cele două echipe s-au luptat până în ultimul minut pentru calificare. În minutul 26, scorul era 2-2, după ce Germania a restabilit de 2 ori egalitatea pe tabelă. După 90 de minute, meciul s-a încheiat cu o remiză spectaculoasă (scor 3-3), iar Ungaria a fost cea care a mers mai departe.

Euro 1964 | Rezultatele complete din optimi

  • Spania - Irlanda de Nord 2-1
  • Yugoslavia - Suedia 2-3
  • Danemarca - Albania 4-1
  • Olanda - Luxemburg 2-3
  • Austria - Republica Irlandeză 2-3
  • Bulgaria - Franța 2-3
  • URSS - Italia 3-1
  • Germania de Est - Ungaria 4-5
https://i.eurosport.com/2012/06/03/847918.jpg

Spania a făcut spectacol în sferturile Euro 1964

După un an și jumătate de meciuri în toate colțurile Europei, s-au aflat cele 8 naționale calificate în sferturile Euro 1964. Luxemburg a continuat evoluțiile impresionante din optimi și s-a luptat din răsputeri cu Danemarca în sferturile de finală. Ambele meciuri s-au încheiat la egalitate: 3-3 la Luxemburg și 2-2 la Copenhaga. La vremea respectivă, nu se ținea cont de golurile înscrise în deplasare, așa că echipele au fost nevoite să mai joace o partidă pentru a stabili învingătoarea.
Aceasta s-a desfășurat pe teren neutru, la Amsterdam, și a fost câștigată de Danemarca, scor 1-0. De reținut este că Ole Madsen a înscris toate cele 6 goluri ale Danemarcei în cele 3 meciuri. Mai mult, Madsen a fost declarat cel mai bun marcator din faza preliminară (4), dar și din sferturi (6).
În aceeași fază, Spania a făcut spectacol în "dubla" cu Republica Irlandeză, scor 7-1, în timp ce campioana en-titre URSS a învins Suedia, cu 4-2 la general. În cel de-al 4-lea meci, Ungaria a câștigat împotriva Franței, scor 5-2.

Euro 1964 | Rezultatele meciurilor din sferturi

  • Luxemburg - Danemarca 5-6
  • Spania - Republica Irlandeză 7-1
  • Franța - Ungaria 2-5
  • Suedia - URSS 2-4

Ungaria, locul 3 la Euro 1964

După multe meciuri spectaculoase care au intrat în istoria fotbalului, se cunoșteau în sfârșit cele 4 naționale calificate la turneul final din Spania: URSS, Ungaria, Danemarca și țara gazdă Spania. Meciurile s-au jucat pe Santiago Bernabeu și Camp Nou, în perioada 17-21 iunie, la fiecare partidă fiind prezenți aproximativ 40.000 de suporteri.
În urma tragerilor la sorți, s-au stabilit cele 2 semifinale: Spania - Ungaria și URSS - Danemarca. În fața a 37.000 de spectatori veniți pe Santiago Bernabeu, Spania a câștigat în prelungiri duelul cu Ungaria, scor 2-1, grație golului înscris de Amanacio în minutul 112. După primele 90 de minute, scorul era 1-1: Pereda a înscris pentru iberici (min. 35) și Bene pentru Ungaria (min. 84). În cealaltă semifinală, URSS a învins categoric Danemarca, scor 3-0, prin golurile lui Voronin, Ponedelnik și Ivanov.
Ungaria a încheiat pe podium la Euro 1964, după o finală mică câștigată în prelungiri în fața Danemarcei. Bene a deschis scorul în prima repriză, apoi danezii au egalat pe final, prin Bertelsen. Apărarea Danemarcei a cedat în a doua repriza din extra-time, când Novak, cu o dublă, a stabilit scorul final (3-1) și i-a adus Ungariei "bronzul".

Spania, campioană europeană în premieră

Finala mare s-a desfășurat pe 21 iunie, la Madrid, în fața a 80.000 de spectatori. Partida dintre Spania și URSS a început puternic, cu 2 goluri marcate într-un interval de 2 minute. Pereda a deschis scorul pentru iberici în minutul 6, iar Khusainov a restabilit egalitatea 2 minute mai târziu. Golul victoriei a fost marcat de Marcelino în minutul 84.
A fost golul care i-a adus Spaniei primul trofeu și, în același timp, golul care le-a deschis ibericilor drumul către un palmares extraordinar. De-a lungul anilor, Spania a câștigat 5 trofee: Euro 1964, Euro 2008, Euro 2012, Cupa Mondială 2010 și Medalia de Aur la Jocurile Olimpice din 1992.
Iată echipele de start ale finalei Euro 1964:
  • Spania: José Ángel Iribar - Feliciano Rivilla, Ferran Olivella (c), Isacio Calleja - Ignacio Zoco, Josep Maria Fusté - Carlos Lapetra, Luis Suárez, Marcelino Martínez, Jesus Maria Pereda, Amancio Amaro
  • Selecționer: Jose Villalonga
  • URSS: Lev Yashin - Viktor Anichkin, Viktor Shustikov, Albert Shesternyov, Eduard Mudrik - Valery Voronin, Alexey Korneyev - Igor Chislenko, Galimzyan Khusainov, Valentin Ivanov (c), Viktor Ponedelnik
  • Selecționer: Konstantin Beskov
În urma rezultatelor deosebite reușite de mai mulți jucători, organizatorii au creat echipa turneului Euro 1964: Lev Yashin (URSS) - Dezső Novák (Ungaria), Ferran Olivella (Spania), Feliciano Rivilla (Spania), Ignacio Zoco (Spania) - Valentin Ivanov (URSS), Amancio Amaro (Spania), Luis Suárez (Spania) - Flórián Albert (Ungaria), Ferenc Bene (Ungaria), Jesús María Pereda (Spania)
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
Rezumatul partidei Tottenham - Brentford, câștigată de londonezi cu 2-0
ACUM 7 ORE
Bundesliga
Întorsătură de situație! Borussia Dortmund-Bayern Munchen se va juca cu spectatori
ACUM 7 ORE