#DORdeSPORT. Geniul lui Helenio Herrera sau nașterea lui ”Grande Inter”

Helenio Herrera a fost unul dintre cei mai importanți manageri din istoria fotbalului. El și-a condus echipele sale cu o combinație de disciplină la graniță cu dictatura, programe de antrenamente extrem de dure, cantonamente ca în armată și o dietă strictă. Determinarea sa de a câștiga l-a făcut pe Herrera să creeze în anii 60 o echipă a Interului care a dominat fotbalul european. Atunci s-a născut ”Grande Inter”.

Herrera este inventatorul a mai multor elemente esențiale ale fotbalului. El și le-a însuțit pe multe, nu toate sunt neapărat adevărate, dar majoritatea da. Aici includem cantonamentele moderne dar și celebrul sistem ”catenaccio”, cel care ar fi distrus, chipurile frumusețea fotbalului. Herrera a fost primul manager modern. El a fost cel care a ridicat antrenorul din umbra fotbalului la o persoană faimoasă, care chiar avea putere și influență. El a fost primul tactician care a primit laudele meritate pentru victoriile de pe teren. Salariul a fost și el pe măsură. Herrera a aplicat tehnici de motivare inedite și a monitorizat cu atenție chiar și viețile private ale fotbaliștilor săi. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării.

Aceste standarde înalte cerute de la jucători erau aplicate de Herrera în propria sa viață privată. El nu fuma și bea alcool extrem de rar. Conform fiicei sale, mânca paste doar cu ulei de măsline și parmezan. Făcea yoga în fiecare dimineață. Când se trezea își spunea mereu: ”Sunt puternic, calm și nu mi-e frică de nimic”.

După ce a câștigat titlul cu Barcelona în ambele sezoane petrecute pe Camp Nou, Helenio Herrera a semnat cu Internazionale Milano în 1960. Situația nu era deloc bună pe Giuseppe Meazza. Inter nu mai câștigase titlul din 1954 iar în sezonul precenent clubul încheiase campionatul pe locul patru, la 15 puncte distanță de campioana Juventus.

Imediat după sosirea lui Herrera, disciplina totală a fost instaurată la Inter. Nimeni nu îndrăznea să nu respecta regulile lui Herrera. Nicio calitate individuală nu conta în fața obiectivelor echipei. După ce argentinianul poreclit de presă Magicianul a adus primul titlu pentru Inter în aproape 10 ani, în 1963, Inter avea să nu mai fie cunoscută doar drept Inter. De acum încolo toată lumea vorbea doar de Grande Inter. Porecla pe era pe deplin meritată. O echipă disciplinată, constantă, cu o determinare aparte, plină de talent și fortificată de regimul militar impus de Herrera.

Catenaccio era baza, dar cu mici modificări. Giacinto Faccehtti, un fost atacant transformat în fundaș stânga, făcea furori pe banda sa. În centrul apărării juca marele Picchi care avea o pasă lungă formidabilă alături de Aristide Guarneri și Tarcisio Burgnich. Întreg flancul drept era ocupat de Jair, un jucător brazilian dispus mereu la efort. La centrul terenului maestru era Suarez, pe stânga Corso făcea legea iar Sandro Mazzola era cel care era plasat în spatele principalului atacant.

În 1964, Inter nu a mai reușit să câștige Serie A, însă nimic nu a mai contat după ce Herrera a adus pe Giuseppe Meazza primul trofeu european. Inter a învins în finala Cupei Campionilor cu 3-1 pe Real Madrid grație unei duble a lui Mazzola. Acesta a fost momentul sfârșitului pentru Ferenc Puskas și Alfredo Di Stefano. Pentru Herrera, reprezenta și o dulce răzbunare după ce Real îl eliminase din Cupa Campionilor pe vremea când era antrenor al Barcelonei, în 1960.

În finală, Inter a demonstrat avantajele catenaccio. Apărarea a stat retrasă cu un marcaj om la om, Picchi fiind fundașul cel mai retras. Di Stefano l-a descris ulterior pe Picchi ca fiind ”unul dintre acei fundași - libero - care juca atât de retras încât dacă era puțină ceață și credeai că ai trecut pe toți, apărea și el de nicăieri. Nici nu știai de unde a venit”.

Dorința lui Herrera de a câștiga nu cunoștea limite. A fost acuzat de multe - meciuri aranjate, mituirea arbitrilor, dopaj - dar niciodată nu a fost dovedit nimic. Unele lucruri erau legale, chiar dacă nu morale. Când tatăl unuia dintre jucători a murit înaintea unui meci cu Milan, Herrera nu i-a dat vestea pentru a nu-l distrage de la meci. În 1965, Grande Inter și-a apărat cu succesul trofeul european după o victorie cu 1-0 în fața Benficai chiar pe Giuseppe Meazza, pe un teren plin de noroi și aproape inundat.

După cum se arată, diplomat, pe site-ul UEFA: ”Nu a fost o victorie pentru puriști”. Au existat controverse și despre semifinale. Inter pierduse cu 3-1 în deplasare la Liverpool și înainte de retur, conform lui Jonathan Wilson, Bill Shankly a afirmat că un jurnalist italian i-a spus: ”Nu aveți voie să câștigați”. Inter a câștigat cu 3-0 într-un meci plin de controverse. Echipa lui Herrera a marcat după un șut direct al lui Corso în urma unei lovituri libere indirecte în timp ce atacantul Joaquin Peiro a recuperat mingea chiar din mâinile lui Tommy Lawrence în timp ce se pregătea să degajeze.

Cu bune și cu rele, Helenio Herrera va rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului dar mai ales în istoria Interului unde a creat una dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului - Grande Inter.