Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Două nume, în "finala" pentru postul de tehnician al lui Bayern! Anunțul făcut de presa germană

Cristian Mihală

Actualizat 08/11/2019 la 12:44 GMT+2

Lista tehnicienilor care se luptă pentru banca tehnică a lui Bayern Munchen s-a redus la două nume. Ten Hag și Luis Enrique sunt, potrivit presei germane, "finaliștii", conducerea bavarezilor discutând în paralel cu cei doi.

Bayern Munich unveil their new coach

Credit imagine: Getty Images

După ce Bayern a ieșit public pentru a dezminți varianta Wenger, jurnaliștii nemți vin cu o nouă ipoteză. Allegri, Mourinho, Blanc sau Naglesmann nu sunt în vederile oficialilor, cel puțin pentru moment.
Ten Hag, antrenorul care a creat noul Ajax, a fost de la început principala țintă pentru bavarezi. Acesta a spus la începutul acestei săptămâni, înainte de disputa cu Chelsea, din Champions League, că nu se pune problema să plece acum de pe banca "lăncierilor", dând asigurări că va rămâne până la finalul actualei stagiuni la Amsterdam.
Bayern pare dispusă să îl aștepte, dacă va avea garanția că Ten Hag va oferi un răspuns pozitiv. În acest context, s-ar putea ca Hansi Flick, actualul interimar, să rămână până la finalul stagiunii, chiar dacă acest lucru va diminua șansele bavarezilor la câștigarea Champions League.

Luis Enrique, contactat de Bayern

A doua variantă e una puțin surprinzătoare, având în vedere că Luis Enrique nu a fost inițial o opțiune, judecând după ce au scris nemții inițial.
Fussball.news notează că oficialii de la Munchen îl văd pe fostul antrenor al Barcelonei drept un tehnician foarte similar cu Guardiola, cel care s-a ocupat de destinele bavarezilor în perioada 2013-2016.
Catalanul este și el un exponent al fotbalului spectacol, potrivindu-se perfect cu filosofia lui Bayern.
După tripla istorică reușită la cârma Barcelonei, în 2015, Luis Enrique a venit la conducerea primei reprezentative a Spaniei, însă a fost nevoit să se retragă, din cauza stării sănătății fiicei sale. Din păcate, fetița spaniolului a încetat din viață între timp, așa că e de așteptat ca acesta să revină în viitorul apropiat în antrenorat.
Sursa citată a dezvăluit că Luis Enrique a fost destul de atras de proiectul "Bayern" și i-a promis conducerii că va da un răspuns după ce se va consulta cu familia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo