După ce transferul la Inter a picat, Lookman a început negocierile cu o echipă din Premier League

Telenovela "Ademola Lookman" nu a ajuns la final. Revenit la Bergamo după ce transferul la Inter a picat, atacantul Atalantei a demarat negocierile cu un alt club. Este vorba de Aston Villa, echipa din Birmingham dorind neapărat să achiziționeze un jucător ofensiv înainte de sfârșitul perioadei de mercato.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Mult timp dat ca sigur la Inter, Ademola Lookman nu va ajunge sub comanda lui Cristi Chivu, oficialii echipei din Milano nereușind să ofere suma dorită de Atalanta, aproximativ 55 de milioane de euro, pentru a încheia transferul.
Lookman a revenit marți la centrul de antrenament al clubului din Bergamo pentru a se întâlni cu oficialii, după două săptămâni de tăcere nejustificată și absență inexplicabilă. Aflându-se încă sub contract cu Atalanta pentru încă două sezoane, Balonul de Aur African al anului 2024 riscă mai multe sancțiuni, precum o amendă sau reținerea unei părți din salariu.
Astfel, este evident că relația dintre Lookman și oficialii de la Atalanta este foarte tensionată și nigerianul nu își dorește să rămână la echipă.
Conform Give Me Sport, impresarii lui Lookman încearcă cu disperare să găsească o echipă care poate plăti suma cerută de Atalanta, iar deschisă la posibilitatea unei mutări este Aston Villa. Se pare că negocierile au avansat în ultimele 48 de ore și sunt șanse ca atacantul să ajungă sub comanda lui Unai Emery.
Nu este un secret faptul că Aston Villa caută un atacant, cea mai vehiculată variantă fiind Nicolas Jackson, rămânând de văzut care va fi decizia finală a oficialilor echipei din Birmingham.
Totuși, este important de menționat că Aston Villa poate plăti suma de 55 de milioane de euro fără să încalce fair-play-ul financiar, după ce l-a vândut pe Jacob Ramsey pentru 54 de milioane de euro la Newcastle, astfel că sunt șanse ca transferul să se realizeze.
În vârstă de 27 de ani, Ademola Lookman a evolaut de-a lungul carierei la Charlton Athletic, Everton, Leipzig, Fulham și Leicester, înainte să ajungă la Atalanta, în 2022. De la sosirea în Italia, atacantul a marcat 52 de goluri în 117 meciuri, după anterior reușise să puncte de doar 33 de ori în 198 de partide.
Din 2022, Lookman a fost selecționat de 29 de ori în naționala Nigeriei, marcând de opt ori. Cota lui pe Transfermarkt este de 60 de milioane de euro.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo