Echipa lui Răzvan Lucescu a pierdut Cupa Greciei! PAOK, aproape de a încheia sezonul centenar fără trofeu

PAOK a fost învinsă în această seară, în finala Cupei Greciei, cu scorul de 3-2 de OFI Creta, după prelungiri. Echipa lui Răzvan Lucescu a ratat, astfel, cea mai mare șansă de a-și adjudeca un trofeu în sezonul în care a sărbătorit centenarul, în condițiile în care în campionat are șanse minime de a obține titlul.

Răzvan Lucescu

Credit imagine: Getty Images

PAOK a pierdut în această seară, pe Panthessaliko Stadium, cu scorul de 3-2 în fața celor de la OFI Creta, după prelungiri, în meciul din finala Cupei Greciei.
Jucătorii lui Răzvan Lucescu au deschis scorul în această seară, în minutul 15, când Kedziora i-a pasat decisiv lui Michailidis. După doar 13 minute, adversarii au restabilit egalitatea în urma golului marcat de Fountas.
După pauză, în minutul 50, Nuss a dus-o pe OFI Creta în avantaj, după ce a primit balonul de la Salcedo și l-a învins pe portarul Tsiftsis. PAOK, care a câștigat cele două dueluri directe din campionat în acest sezon, scor 2-1 și 3-0, a reușit să egaleze în ultimele secunde de joc prin Jeremejeff, care a trimis duelul în prelungiri.
Din păcate pentru elevii antrenorului român, Leya Iseka i-a dus pe cei de la OFI Creta în avantaj după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 107, stabilind soarta partidei.
Formația lui Răzvan Lucescu este, astfel, foarte aproape de a încheia sezonul în care a sărbătorit centenarul fără trofeu, în campionat fiind doar pe locul 3, cu șanse foarte mici de a mai urca pe prima poziție.
PAOK a ajuns în finala Cupei Greciei după ce a trecut în sferturi de Olympiacos, scor 2-0, și în semifinale de Panathinaikos, scor general 3-0. De cealaltă parte, OFI Creta le-a învins anterior pe AEK Atena, scor 1-0, în sferturi, și pe Levadiakos în semifinale, scor general 2-1.
PAOK, care are 8 Cupe ale Greciei în palmares, nu a mai câștigat trofeul din sezonul 2020/21. De cealaltă parte, OFI Creta nu-și mai adjudecase cupa din stagiunea 1986/87.

Răzvan Lucescu: "Dacă nu câștig, sunt mort"

Înaintea finalei din Cupa Greciei, Răzvan Lucescu a anunțat cât de importantă este o victorie pentru el, amintind de o declarație făcută de tatăl său, care spunea în octombrie 2025: "Dacă nu obțin succes, mă îmbolnăvesc și mor".
"Personal, pot spune că este o finală specială. Trebuie să recunosc că pentru mine fiecare meci decisiv este special. Așa sunt făcut, să câștig. Dacă nu câștig, sunt mort pentru câteva zile. Un uragan cu multe emoții negative a trecut peste noi, prin sufletele noastre.
Povestea sezonului este similară cu povestea PAOK. A trebuit să depășim dificultăți complexe, un program foarte dificil în Cupă, unul dintre cele mai dificile. La fel și în Europa, și în campionat. Apoi au fost momentele dificile cu accidentările.
A fost situația cu accidentul din România, cu tatăl meu, cu fratele patronului. Toate acestea afectează clubul, dar suntem aici în fața voastră. În fața trofeului, trebuie să ne arătăm personalitatea și puterea.
În orice caz, o finală este un meci special, iar acest sezon îl face și mai special. Suntem o echipă care nu joacă pentru ea însăși, ci pentru fanii ei, care trăiesc pentru acest club", a declarat Răzvan Lucescu, potrivit jurnaliștilor SNDA.
În campionat, PAOK se află pe locul 3, cu 58 de puncte, fiind la 8 puncte de liderul AEK Atena, cu 4 etape înainte de finalul sezonului. Echipa lui Lucescu le mai are de înfruntat în această stagiune pe Olympiacos (de două ori), AEK și Panathinaikos.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo