Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Echipa națională a României și-a stabilit și al doilea amical înainte de EURO. Alegere surpriză, într-un joc în Spania

Maria Olteanu

Actualizat 14/12/2023 la 17:16 GMT+2

Echipa naţională de fotbal a României va disputa un al doilea meci de pregătire în vederea participării la EURO 2024, cu selecţionata Columbiei, pe 26 martie, la Madrid, a anunţat, joi, Federaţia Română de Fotbal.

Romania

Credit imagine: Eurosport

"Cel de-al doilea meci de verificare al echipei naţionale din luna martie a anului viitor va fi împotriva Columbiei. După meciul pe care tricolorii îl vor disputa pe 22 martie în faţa Irlandei de Nord, pe Arena Naţională din Bucureşti, aceştia vor întâlni pe 26 martie, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, naţionala Columbiei. Mai multe detalii despre procesul de vânzare al biletelor vor fi disponibile în următoarea perioadă", au anunţat reprezentanţii FRF pe site-ul oficial al instituţiei.
Pentru cel de-al doilea joc de pregătire s-a ales Spania din dorinţa de a aduce echipa naţională aproape de suporterii din străinătate, ca o recunoştinţă pentru susţinerea oferită de aceştia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024, precizează FRF.
Conform tragerii la sorţi, România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B.
Ultima componentă a grupei României la EURO 2024, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie, va fi decisă dintre câştigătoarele semifinalelor Bosnia-Herţegovina - Ucraina şi Israel - Islanda.
România va debuta pe 17 iunie, contra câştigătoarei play-off-ului B, la Munchen. Pe 22 iunie va avea loc meciul cu Belgia, la Koln, iar pe 26 iunie va întâlni Slovacia, la Frankfurt.
Pe ce loc se va clasa România în grupa E de la EURO 2024?
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.
România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016, cea mai bună performanţă reuşind-o în 2000 (sferturi de finală).
Tricolorii au câştigat Grupa I a preliminariilor, fără înfrângere.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo