UPDATE / După ce Edi Iordănescu a recunoscut că nu a semnat deocamdată, dar sunt șanse mari să se întâmple acest lucru, Mihai Stoichiță a confirmat că totul este pus la punct între cele două părți, dar anunțul oficial va veni abia săptămâna viitoare.
"În principiu, am pus la punct toate treburile. Marți urmează să fie acordul final. Contractele sunt confidențiale. Nu pot să vă spun nici ce am vorbit cu Loți, nici ce am vorbit cu Edi. Lucrurile vor fi limpezi când voi vedea contractul semnat și ștampilat. Credeți că numai treburile astea le am, să stau în discuții și negocieri?! Mai sunt și altele de rezolvat. Eu zic că marți se va finaliza (n.r. discuția cu Edi Iordănescu). Nu pot da un procent acum. Se va prelungi automat un eventual contract dacă ne calificăm la EURO", a spus Stoichiță.
UPDATE / O două rundă de negocieri între Edi Iordănescu și oficialii FRF s-a terminat în această seară. Deși era de așteptat să fie făcut anunțul oficial, tehnicianul a precizat că deocamdată nu a semnat nimic, însă s-au făcut pași importanți și sunt șanse mari ca acordul să fie perfectat.
Liga Campionilor UEFA
Ancelotti a intrat în istoria Champions League! Ce a realizat italianul după finala de la Paris
ACUM 4 ORE
"Ați avut multă răbdare și vă mulțumesc, din păcate încă nu pot să vă spun ceva concret. Iese nea Mihai [Stoichiță] acum și poate să spună mai multe despre poziția Federației. Sunt perspective foarte importante și e posibil să se materializeze. Vedem. Sunt șanse foarte mari, mai multe detalii vă dă nea Mihai, poziția Federației contează cel mai mult. Eu tot ce pot să spun e că îmi doresc foarte mult. De-asta sunt aici.", a spus Edi Iordănescu, conform gsp.ro.
Știrea inițială
Așa cum era de așteptat după informațiile din ultimele zile, Edi Iordănescu va fi noul selecționer al României. Fostul antrenor de la CFR Cluj sau FCSB a ajuns la sediul FRF, în jurul orei 17:30, pentru a pune la punct ultimele detalii contractuale și a semna acordul perfectat deja cu șefii de la Casa Fotbalului.
Antrenorul era liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu FCSB, la presiunea patronului, care nu mai putea controla schimbările și alcătuirea echipei. Iordănescu este și campionul en-titre al României, cu CFR Cluj, formație de care s-a despărțit la finalul sezonului trecut.
Citește și:

Edi Iordănescu, urmașul lui Rădoi la cârma naționalei

Echipa națională de fotbal a României a rămas fără selecționer la finalul lunii noiembrie, după ce a ratat calificarea în play-off-ul pentru Cupa Mondială 2022. Refuzată în primă fază de Gheorghe Hagi și Dan Petrescu, FRF s-a orientat în ultimele săptămâni asupra lui Ladislau Boloni. Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță au încercat să-l convingă să ocupe postul de selecționer după plecarea lui Mirel Rădoi.
Edi Iordănescu (43 ani) cunoaște foarte bine realitatea și jucătorii din forbalul românesc. De-a lungul carierei, antrenorul a pregătit pe plan intern echipele ASA Târgu Mureș, Pandurii Tg. Jiu, Astra, CFR Cluj (de două ori), Gaz Metan Mediaș și FCSB.
Selecționerul își va face debutul oficial la începutul lunii iunie, în Liga Națiunilor. Până atunci, noul natrenor va putea să evalueze resursele în două jocuri de pregătire la finalul lunii martie, cu Grecia și Israel.
Programul României în Liga Națiunilor
  • 4 iunie 2022 – Finlanda – Bosnia și Herțegovina (ora 19:00), Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
  • 7 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45), Finlanda – Muntenegru (ora 21:45)
  • 11 iunie 2022 – Muntenegru – Bosnia și Herțegovina (ora 16:00), ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
  • 14 iunie 2022 – Bosnia și Herțegovina – Finlanda (ora 21:45), ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
Liga Campionilor UEFA
Thibaut Courtois, reacție genială după ce a închis poarta lui Real Madrid în finala Champions League
ACUM 4 ORE
Liga Campionilor UEFA
Reacții în lanț în lumea fotbalului, după anularea golului marcat de Benzema în finala UCL
ACUM 5 ORE