Edi Iordănescu a luat o decizie cu privire la oferta pe care a primit-o din Arabia Saudită

Pe adresa lui Edi Iordănescu a sosit o ofertă din Arabia Saudită. Antrenorul ar fi trebuie să fie prezent astăzi la partida pe care Al-Taawon a disputat-o în Liga Campionilor Asiei 2, dar se pare că a rămas acasă, iar negocierile au picat.

Edi Iordănescu, EURO 2024

Credit imagine: Getty Images

Edi Iordănescu are la activ un CV bogat. De-a lungul carierei, fiul lui Anghel Iordănescu a pregătit mai multe echipe importante, printre care FCSB şi CFR Cluj.
În ianuarie 2022, Edi Iordănescu a devenit selecționerul României, dar startul de mandat a fost unul dezastruos, campania din Nations League având o finalitate groaznică: retrogradarea în Liga C.
Deşi nimeni nu se aştepta, Edi Iordănescu a creat un grup unit la națională şi România s-a calificat, de pe primul loc, la Campionatul European din 2024. Mai mult decât atât, "tricolorii" au câştigat grupa de la turneul final şi au ajuns în optimi, unde au fost eliminați de Olanda. A fost primul turneu final, de la EURO 2000 încoace, la care România a reuşit să treacă de faza grupelor.

Edi Iordănescu a rămas în România

Edi Iordănescu a fost ofertat de Al-Taawon, ocupanta locului al 10-lea în prima ligă din Arabia Saudită. Mai mult decât atât, fostul selecționer ar fi trebuit să fie prezent la partida pe care Al-Taawon a disputat-o azi cu Al-Wakra (Qatar), în Liga Campionilor Asiei 2, semn că tratativele erau avansate. Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-2.
Totuşi, se pare că Edi Iordănescu nu a mai ajuns la partidă şi a dat de înțeles că negocierile au picat.
"Salut, tuturor! Sunt acasă și probabil așa o să fiu și următoarele săptămâni! A fost adevăr, dar și foarte multe speculații în legătură cu viitorul meu profesional! Nu am dat acordul pentru o colaborare la absolut nimeni! Baftă!", a fost mesajul transmis Edi Iordănescu pe pagina lui de Facebook.
Edi Iordănescu le-a pregătit de-a lungul carierei pe FCSB, FC Vaslui, Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii Târgu Jiu, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Gaz Metan Mediaş, reuşind să îşi treacă în cont trei trofee, toate cu formația din Gruia: un titlu şi două Supercupe ale României. Pe banca României, fiul lui Anghel Iordănescu a înregistrat 10 victorii, 10 remize şi 8 înfrângeri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo