Edi Iordănescu are o "țintă" clară în carieră! Unde vrea să antreneze: "Îmi lipsește Champions League"
Edi Iordănescu a rămas liber de contract la finalul lunii octombrie, când s-a despărțit de Legia Varșovia după doar 4 luni. Fostul selecționer, prezent în această săptămână la Madrid, unde a mers la două meciuri din Champions League, a dezvăluit că visul său este acela de a antrena o echipă cu care să joace în cea mai importantă competiție intercluburi de pe continent.
Edi Iordănescu
Credit imagine: Getty Images
Edi Iordănescu este liber de contract de la finalul lunii octombrie, când s-a despărțit de Legia Varșovia după doar 4 luni petrecute pe banca polonezilor. Aceasta a fost prima sa aventură după despărțirea de echipa națională a României, cu care a fost la EURO 2024.
Deși s-a vorbit despre posibilitatea ca antrenorul să revină la cârma "tricolorilor", el i-a "închis ușa" Federației Române de Fotbal în mai multe rânduri, anunțând că nu se gândește, cel puțin pentru moment, să se întoarcă.
În această săptămână, după ce a asistat la duelurile dintre Atletico Madrid și Tottenham, respectiv Real Madrid și Manchester City, tehnicianul de 47 de ani a dezvăluit care sunt obiectivele sale.
Fostul selecționer a mărturisit că și-ar dori să antreneze o echipă cu care să joace în Champions League, competiție pe care o urmărește îndeaproape de multă vreme, lucru despre care spune că îl ajută să se dezvolte în plan profesional.
Edi Iordănescu visează să antreneze în Champions League
"Am fost la zeci de meciuri de Champions League și voi mai merge ori de câte ori voi avea posibilitatea. În ultimii ani m-am concentrat mai mult pe echipele din Anglia, Spania și Italia, dar am ajuns și prin țările nordice și recunosc că am învățat multe lucruri, unele pe care chiar mi le-am însușit.
În viitor vreau să merg mai mult și spre Germania, unde nu am fost prea des și unde am destul de mulți amici, inclusiv în angrenajul unor cluburi importante. Face parte din procesul meu de dezvoltare, iar meciurile din cupele europene sunt cele în care culturile fotbalistice și filozofiile de joc se pot identifica și distinge cel mai bine.
Am antrenat în cupele europene, atât în Conference League, cât și în Europa League, și știu ce înseamnă, ca proces, pregătirea unui astfel de joc. Îmi lipsește Champions League, dar sper ca într-o zi să ajung să am și acest privilegiu.
Champions League este competiția detaliilor. La acest nivel, diferența nu o mai face neapărat dominarea jocului, ci modul în care gestionezi momentele-cheie", a declarat Edi Iordănescu, conform GSP.
Antrenorul de 47 de ani le-a pregătit de-a lungul carierei pe FCSB, FC Vaslui, Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, CSKA Sofia, Astra Giurgiu, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și Legia Varșovia, reușind să își treacă în cont trei trofee, toate cu formația din Gruia: un titlu și două Supercupe ale României.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)