Edi Iordănescu l-a contactat personal pe Ianis Hagi pentru un transfer la Legia! "Asta își dorea"

Edi Iordănescu nu a renunțat la ideea de a-l aduce pe Ianis Hagi la Legia Varșovia, însă o mutare de acest gen pare tot mai departe. Antrenorul român a dezvăluit că l-a contactat personal pe mijlocașul naționalei, dar s-a lovit de refuzul acestuia, principala problemă fiind de natură financiară.

Interviu inedit cu Radu Dragusin – lectii despre ambitie si sacrificiu (Sursă: BRD Locker Room)

Sursa video: Eurosport

Ianis Hagi a rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Rangers. Românul a fost dorit recent de Edi Iordănescu la noua sa echipă, Legia Varșovia, dar a refuzat oferta primită, dorind să facă pasul într-unul din primele 5 campionate, pe un salariu mai mare decât cel primit în Polonia.
Edi Iordănescu a dezvăluit că l-a contactat personal pe mijlocaș, confirmând că aceste a refuzat Legia tocmai din motivele amintit mai sus.
"El a fost un interes pentru noi și nu a fost singurul român de interes. Da, cu el am avut discuții inclusiv personale. El a avut anumite pretenții financiare, pe care nu vreau să le comentez, dar clar peste posibilitățile noastre în acest moment. 
În același timp, știu că își dorea foarte mult să meargă într-un campionat mai puternic, mă refer la Top 5, și alea erau prioritățile lui și atunci nu era cazul să insist sau să pun o presiune artificială pe el. Fiecare își alege viitorul. 
Era încântat de posibilitatea de a lucra din nou împreună, cum eram și eu. Adică a fost un plus imens, dar el a avut alte așteptări. Acum sincer nu știu ce gânduri are. În ultima perioadă nu am mai vorbit. 
Noi am făcut niște transferuri și e posibil sa mai vină unul, doi jucători, ne-am acoperit. Nu știu ce să spun. Cred că el în primul rând ar trebui să se gândească ce vrea și în funcție de asta putem să ne gândim dacă ar mai putea intra în calcul sau nu. Dar depinde de ce își dorește el. 
Sigur că e un jucător cu foarte mult potențial și cu valoare, eu îl respect foarte mult. Am încredere mare în el și sunt sigur că, indiferent de decizia pe care o va lua, cariera lui va merge în continuare și sunt alături de el, cum sunt alături de toți de care am lucrat, în mod special de băieții de la echipa națională, le urez baftă. 
(n.r. Despre prima de instalare de un milion de euro și salariul de 600.000 de euro pe sezon cerute de Ianis Hagi, dacă sunt sume mari pentru bugetul celor de la Legia) Sunt pentru toată Polonia, și pentru Legia bineînțeles. Aici sunt 4-5 cluburi care plătesc, care bagă bani, dar sunt sume importante, nu sunt ușor de găsit în Polonia", a declarat Edi Iordănescu, conform fanatik.ro.

Ianis Hagi speră la un campionat de top din Vest

Polonezii sunt convinși că fiul lui Gică Hagi așteaptă o ofertă dintr-un campionat de top din Vest, motiv pentru care amână să dea un răspuns clar către echipa antrenată de Edi Iordănescu.
"Ianis Hagi a fost asociat cu numeroase cluburi în ultimele săptămâni. Au existat rapoarte despre Borussia Mönchengladbach, o revenire la Rangers FC și o mutare în Orientul Mijlociu. Desigur, la un moment dat, s-a zvonit despre un posibil transfer la Legia Varșovia.
Mijlocașul ofensiv are o ofertă pe masă. Cu toate acestea, nu a luat încă o decizie finală, sperând că va primi o altă opțiune – de preferință din Europa de Vest", au scris polonezii.
Ilie Dumitrescu anunțase că Ianis Hagi se află "în discuții avansate cu o formație" din Big 5. Până acum, transferul românului nu s-a concretizat, iar acesta se antrenează alături de cei de la Farul Constanța.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo