Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ajax a făcut scorul sezonului în Olanda! "Lăncierii" au avut 8 jucători pe lista marcatorilor

Nicu Savin

Actualizat 18/09/2021 la 23:55 GMT+3

Ajax a învins-o pe Cambuur cu 9-0, în etapa a 5-a din Olanda, obținând astfel cea mai categorică victorie din campionatele importante ale Europei din acest start de sezon. Performanța "lăncierilor" este una extrem de rară prin prisma numărului de jucători care au înscris, aproape toți jucătorii lui Ten Hag trecându-și numele pe lista marcatorilor.

Sebastien Haller

Credit imagine: Getty Images

Ajax continuă să domine autoritar campionatul Olandei, iar diferența dintre echipa lui Ten Hag și restul formațiilor din Eredivisie este una uriașă. Acest lucru a fost demonstrat și în etapa a 5-a, când "lăncierii" au învins-o categoric pe nou-promovata Cambuur, scor 9-0.
Brazilianul David Neres a fost singurul jucător al campioanei Olandei care a marcat de 2 ori, celelalte 7 reușite ale partidei purtând semnătura unor fotbaliști diferiți. Timber, Berghuis, Mazraoui, Tadic, Daramy, Haller, Danilo au fost ceilalți marcatori ai "lăncierilor".
O astfel de performanță a mai fost înregistrată o singură dată în istoria campionatului Olandei și a fost obținută tot de Ajax, în urma unei victorii cu 9-1 cu De Graafschap, în august 1981.

Spurs Chelsea

Sebastian Haller a doborât un record al lui Cristiano Ronaldo

Victoria de astăzi a venit ca o confirmare a formei extraordinare pe care o traversează cei de la Ajax. La mijlocul acestei săptămâni, "lăncierii" au demolat-o în deplasare pe Sporting, scro 5-1, în primul meci al fazei grupelor din actuala stagiune din Champions League.
În partida din capitala Portugaliei, Sebastien Haller a marcat de 4 ori, intrând în categoria selectă a jucătorilor care au bifat un "poker" în cea mai importantă competiție europeană intercluburi. Ivorianul a marcat un gol și în meciul de azi, ajungând la golul cu numărul 57 în campionatul Olandei (a jucat și pentru Utretcht între 2012 și 2015). Interesant este că toate golurile marcate de atacant au fost înscrise din interiorul careului, ceea ce înseamnă că Haller a devenit jucătorul cu cele mai multe reușite consecutive din interiorul suprafeței de pedeapsă într-un campionat din Europan în acest secol, depășindu-l pe Cristiano Ronaldo (56).
Ajax este lider în campionatul Olandei, cu 13 puncte după 5 etape și cu cu un golaveraj impresionant, 22-1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo