Reacția presei olandeze după debutul lui Dennis Man la PSV, meci în care a fost schimbat la pauză
Dennis Man (26 de ani) a început ca titular meciul disputat de PSV împotriva lui Groningen (4-2) și a bifat întreaga primă repriză. Internaționalul român a fost înlocuit la pauză, după o prestație decentă, în care a reușit să expedieze un șut pe spațiul porții, dar fără a-și trece în cont alte ocazii notabile.
La debutul lui Man, PSV învins cu 4-2 pe Groningen și este pe primul loc în Eredivisie (SNTV)
Sursa video: SNTV
Transferat de la Parma la PSV Eindhoven, Dennis Man are șansa să joace în actuala ediție a UEFA Champions League alături de noua sa echipă. Prezentat oficial în 2 săptămâni printr-un anunț pe rețelele de socializare, internaționalul român a bifat ieri debutul pentru PSV. Man a fost titular pe partea dreaptă a liniei ofensive, în timp ce veteranul croat Ivan Perisic a fost folosit ca vârf central.
Portalul olandez NOS, unul dintre cele mai prestigioase din țară, a notat în cronica meciului că evoluția lui Dennis Man din prima repriză a fost "fără străluncire".
"N-a fost un debut de vis pentru atacantul român. După o prestație ștearsă, la scorul de 1-1, a fost scos la pauză, iar înlocuitorul său a găsit drumul spre gol în doar un minut", au scris olandezii despre debutul lui Dennis Man.
Fostul jucător al celor de la UTA Arad a bifat câteva statistici pozitive: un șut pe spațiul porții, o precizie a paselor de 93% (25 reușite din 27), două faulturi obținute, o intercepție și o deposedare.
Dennis Man a încercat patru driblinguri în prima repriză, dar niciunul nu i-a reușit. A intrat de 43 de ori în contact cu mingea și a pierdut-o de nouă ori, reușind să câștige doar trei dintre cele nouă dueluri la sol, conform Sofascore.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/05/27/image-bd379966-d810-4b59-b8df-2cb3d65c98cc-68-310-310.jpeg)