Norvegianul a declarat că a profitat de autoizolare să se antreneze, să mediteze şi să se joace.
”Am avut o mulţime de idoli în copilărie, dar dacă ar fi să dau două nume ar fi Zlatan Ibrahimovic şi Cristiano Ronaldo”, a spus jucătorul.
Întrebat cum îşi ocupă timpul în autoizolare, Haaland spune că profită de această perioadă să se antreneze, să mediteze şi să joace jocuri video. ”Mă antrenez, meditez mult şi joc FIFA cu băieţii”.
Premier League
Cristiano Ronaldo, protejat ca un șef de stat! Cum a fost surprins starul în drum spre serviciu
ACUM 4 MINUTE

Real Madrid, interesată în continuare de Haaland

Real Madrid este dispusă să se folosească de Jovic pe care l-ar putea trimite la schimb pentru Erling Haaland, conform MARCA. Jovic a venit la Real pentru 60 de milioane de euro la începutul sezonului după ce a înscris 27 de goluri pentru Eintracht Frankfurt sezonul trecut. Totuși atacantul sârb a reușit doar două goluri în 24 de meciuri în actuala stagiune sub conducerea lui Zinedine Zidane iar răbdarea francezului pare să fi ajuns la final.
De cealaltă parte, Haaland, care a ajuns la Dortmund în ianuarie, a înscris deja 12 goluri în doar 11 meciuri.
Zvonurile apărute în presă privind interesul pe care-l are Real Madrid pentru Erling Haaland au început să-i pună pe jar pe oficialii Borussiei Dortmund. Există pe Bernabeu un interes crescut pentru norvegian, iar jurnaliștii de la AS au informat săptămâna trecută că oficialii Borussiei Dortmund l-au contactat deja pe Mino Raiola, agentul lui Haaland, pentru a afla dacă zvonurile sunt reale.

E Premier League

De la Trent Alexander-Arnold la Wifried Zaha și de la Raheem Sterling la Andre Gomes, starurile din Premier League își reprezintă echipele în meciuri foarte interesante de FIFA. Acesta este E Premier League si va fi pe eurosport.ro începand de luni, ora 20:00.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
"Un jucător de speriat!" Reacția presei din Scoția după prestația bună a lui Ianis Hagi
ACUM 27 MINUTE
Bundesliga
Primul campionat de top care ar putea trece la sistem cu play-off! Propunerea e total inedită
ACUM O ORĂ