Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Este o prostie". Argumentul din comparația Messi - Ronaldo care l-a scos din sărite pe Carragher

Cosmin Cioboata

Actualizat 28/03/2020 la 17:37 GMT+2

În ultimul deceniu, supremația din fotbal a fost deținută de Cristiano Ronaldo și Leo Messi. Cei doi și-au împărțit Baloanele de Aur în mod constant, iar căpitanul Barcelonei conduce în acest moment în ierarhie, cu un trofeu mai mult decât rivalul de la Juventus.

Cristiano Ronaldo y Leo Messi durante el Barcelona-Real Madrid

Credit imagine: EFE

Comparația dintre cei doi continuă să fie subiect de discuție la orice întâlnire, emisiune sau podcast din zona fotbalului. Recent, Jamie Carragher a vorbit despre un argument pe care mulți îl folosesc pentru a-l declara câștigător al "luptei" pe Cristiano: numărul echipelor unde au făcut performanță.
Dacă Ronaldo se află la al 4-lea club din carieră, după Sporting Lisabona, Manchester United și Real Madrid, Messi și-a petrecut întreaga aventură din fotbal pe Camp Nou, începând din 2004.
Carragher consideră că argumentul respectiv nu are absolut nicio importanță. Fostul "cormoran" s-a arătat vizibil enervat în momentul în care a fost adus în discuție subiectul:
"Este o prostie absolută! Messi s-a ridicat la cel mai înalt nivel de fiecare dată când a întâlnit adversari de top. Sincer, nu îmi pasă opiniile celorlalți. Ronaldo a făcut o treabă foarte bună, dar numărul cluburilor nu reprezintă un argument prin care Messi să fie criticat. Messi se află la un club uriaș și este cel mai bun jucător din Europa.", a spus Carragher pentru CaughtOffside.

"Ronaldo s-a considerat mereu în spatele lui Messi"

Mai mult, fostul internațional a explicat, din perspectiva lui, cauza pentru care Ronaldo a ales să se transfere de la un club la altul:
"Cred că Ronaldo s-a considerat mereu în spatele lui Messi, așa că a ales un mod prin care să se diferențieze de el: jucând pentru mai multe cluburi. Ronaldo e deștept și încearcă să facă exact opusul a ceea ce face Messi.", a mai adăugat Carragher.
Ronaldo, Messi - Getty Images

Trofeele câștigate de Ronaldo și Messi

Ronaldo și Messi s-au întâlnit față în față timp de 8 sezoane, în El Clasico, pe vremea când portughezul îmbrăca tricoul Realului și reușea să câștige 15 trofee alături de trupa de pe Bernabeu. Per total, CR7 și-a trecut în palmares 27 de trofee: Sporting - 1, Manchester United - 9, Real Madrid - 15 și Juventus - 2.
De cealaltă parte, Messi se poate lăuda cu 34 de trofee pentru Barca, dintre care 10 titluri de campion în La Liga.
La nivelul echipei naționale, Ronaldo a cucerit 2 trofee: Euro 2016 și UEFA Nations League 2019. La polul opus, Messi a reușit să obțină medalia de aur la Jocurile Olimpice din 2008 și un campionat mondial la U20, în 2005. De asemenea, superstartul Barcelonei a ajuns alături de naționala sa până în finala Mondialului din 2014, pierdută în fața Germaniei.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo