Fanii români așteaptă cu nerăbdare momentul revenirii pe stadioane, dar încă nu se știe când va fi posibil acest lucru. FRF a trimis un plan către autorități și spera ca la meciul cu Germania din preliminariile Campionatului Mondial, de pe Arena Națională, fanii să aibă acces, chiar dacă într-un număr limitat.
Numărul de infectări aflat în creștere nu a permis acest lucru, iar meciurile naționalei se vor juca cu porțile închise.

EURO 2020, prioritatea numărul unu

Ligue 1
AS Monaco a schimbat mai mult de jumătate de echipă la ultimul meci de campionat. Cum a fost posibil
ACUM 2 MINUTE
Eduard Novak a vorbit pentru Gândul posibila revenire a suporterilor pe stadioane, mai ales în vederea Campionatului European, care se va desfășura și la București.
"Anul acesta, pentru noi, prioritatea numărul unu e EURO 2020. Trebuie să iasă foarte bine și chiar trebuie să ne asumam un procent de spectatori, 20-25 la sută. O să discutam în Guvern să aducem un HG (n.r. Hotărâre de Guvern) special pe EURO 2020. Însă, în afară de acest eveniment, mai avem alte sporturi”, a declarat ministrul Eduard Novak pentru sursa citată.

Cine nu garantează prezența fanilor în tribune poate pierde organizarea meciurilor de la EURO 2020

"Avem în plan mai multe scenarii, dar singura garanție pe care o putem face este că opțiunea de a juca vreun meci de la Euro 2020 într-un stadion gol este scoasă din ecuație. Fiecare oraș gazdă trebuie să garanteze că vor fi fani la jocurile pe care le organizează. Scenariul ideal este ca turneul să se desfășoare în cele 12 locații inițiale, dar dacă acest lucru nu este posibil, atunci va continua fie în 10, fie în 11 țări, dacă una sau mai multe dintre locații nu pot îndeplini condițiile cerute.", a declarat Ceferin președintele UEFA, citat de Sky Sports

Programul meciurilor de la Euro 2020 organizate de Arena Națională din București

  • 14 iunie, Grupa C: Austria - Macedonia de Nord, de la ora 18:00, pe Arena Națională
  • 18 iunie, Grupa C: Ucraina - Macedonia de Nord, de la ora 15:00, pe Arena Națională
  • 22 iunie, Grupa C: Ucraina - Austria, de la ora 18:00, pe Arena Națională
  • 29 iunie, un meci din optimile de finală, de la ora 21:00, pe Arena Națională
Premier League
Lovitură dură pentru cluburile din Anglia! Legea care va afecta serios bugetele din Premier League
ACUM O ORĂ
Eredivisie
Gol fantastic cu călcâiul în Olanda
ACUM O ORĂ