Articol scris de Ștefan Popa
Potrivit managerului Gareth Southgate, echipa Angliei este hotărâtă să continue îngenuncherea înainte de meciuri pe tot parcursul Euro 2020. Anterior meciului amical disputat miercuri împotriva Austriei la Middlesbrough, în momentul în care naționala celor trei lei a îngenuncheat, o parte din fanii prezenți au început să huiduie. Atât jucătorii, cât și Southgate au fost stimulați de restul mulțimii, care a acoperit huiduielile cu aplauze și scandări de încurajare.
După întâlnirea de vineri cu jucătorii, Southgate a ajuns la concluzia că acest incident a întărit și mai mult echipa: „Nu eram pregătiți să facem un pas înapoi. Credem că renunțarea la acest gest de solidaritate ar fi greșit și ar pleca de la presiunea din afara echipei. Nu credem că este potrivit. ”
Bundesliga
Bayern e de neoprit! Record de goluri pentru Nagelsmann în Bundesliga după victoria cu Furth
ACUM 9 ORE
Managerul Angliei a insistat că, deși îi pare rău că unii deputați conservatori spun că nu vor mai urmări Anglia la Campionatul European, acest lucru nu va schimba punctul de vedere al echipei. El i-a rugat pe cei care huideau și criticau, să se pună în pielea unora dintre tinerii săi jucători și să își imagineze cum ar putea să-i facă să se simtă.
„În primul rând am vrut să aud părerea jucătorilor seniori din grup”, a spus Southgate despre întâlnirile lor de vineri. „M-am întâlnit cu un grup puțin mai mic, pentru că este mai ușor să vorbească și să se deschidă. Rolul meu este de a reprezenta sentimentele și gândurile întregului grup și a fost important să le aud părerea. ”
„Există o modalitate mai bună de a face acest lucru? Există acum un mod mai impactant de a face acest lucru? Poate că înainte exista. Dar în acest moment, având în vedere ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, nu suntem pregătiți să facem un pas înapoi. Înaintea Campionatului European, unde jocurile sunt prezentate în întreaga lume, îngenuncherea chiar înainte de start va avea un impact semnificativ. Chiar dacă am deranjat o mână de oameni, am făcut lumea mai bună pentru alții. Vom impacta mai mult decât o mână de oameni, așa că merită să continuăm.”
Într-un amplu interviu, Southgate a continuat: „Suntem o țară cu libertate de exprimare, așa că toată lumea are dreptul la propria opinie. Ceea ce aș spune este că oamenii trebuie să recunoască faptul că, dacă acea opinie sau spectacolul lor de opinie ar putea afecta performanța echipei, atunci este o poziție ciudată de adoptat.
Întrebat despre deputații conservatori care spun că nu vor mai urmări Anglia la Campionatul European, el a spus: „Ne pare rău să îi vedem plecând!”.
Echipa Scoției se gândește și ea la readoptarea gestului de solidaritate cu mișcarea Black Lives Matter. Managerul, Steve Clarke, a dezvăluit că jucătorii săi ar putea să reconsidere decizia de a renunța la îngenuncherea înaintea meciurilor și a planificat o discuție cu echipa sa despre această situație.
La Campionatul European, Anglia va înfrunta Croația, Scoția și Cehia în grupa D. Ultimul meci de pregătire înainte de Euro 2020 îl va juca în această seară împotriva României,de la ora 19.00 la Middlesbrough.
EURO 2020 | CINE CÂȘTIGĂ TITLUL EUROPEAN?
Lotul Angliei pentru EURO 2020
  • Portari: Dean Henderson (Manchester United), Sam Johnstone (West Brom), Jordan Pickford (Everton).
  • Fundași: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Ben Chilwell (Chelsea), Conor Coady (Wolves), Reece James (Chelsea), Harry Maguire (Manchester United), Tyrone Mings (Aston Villa), Luke Shaw (Manchester United), John Stones (Manchester City), Kieran Trippier (Atletico Madrid), Kyle Walker (Manchester City).
  • Mijlocași: Jude Bellingham (Borussia Dortmund), Jordan Henderson (Liverpool), Mason Mount (Chelsea), Kalvin Phillips (Leeds), Declan Rice (West Ham).
  • Atacanți: Dominic Calvert-Lewin (Everton), Phil Foden (Manchester City), Jack Grealish (Aston Villa), Harry Kane (Tottenham), Marcus Rashford (Manchester United), Bukayo Saka (Arsenal), Jadon Sancho (Borussia Dortmund), Raheem Sterling (Manchester City).
Fotbal
"Mă voi întoarce cât de curând!" Unde vrea să antreneze Marius Șumudică după despărțirea de CFR Cluj
ACUM 9 ORE
Liga
Real Madrid îi 'betonează' contractul lui Vinicius! Incredibil cât câștigă starul de pe Bernabeu
ACUM 11 ORE