Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

3 monştri sacri ai fotbalului mondial care sunt probabil la ultimul Euro din carieră

Cristian Mihală

Publicat 10/06/2021 la 15:17 GMT+3

Cariera unui fotbalist este scurtă și din păcate mai devreme sau mai târziu fiecare jucător, mai cunoscut sau mai puțin cunoscut, trebuie să ia în considerare agățarea ghetelor în cui. Pentru căpitanii naționalelor Italiei, Germaiei și Portugaliei, Euro 2020 poate fi ultimul Campionat European din carierele lor.

Portugal's Cristiano Ronaldo holds the Euro 2016 championship trophy before the team's match against Sweden.

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Ştefan-Toma
Topul nu își propune clasificarea unor fotbaliști de asemenea anvergură fiind foarte dificil să compari jucători cu traiectorii fotbalistice fenomenale, dar care și-au urmat cariera în compartimente difererite, în cadrul echipelor pentru care au evoluat. Se aduce în atenţia fanilor doar faptul că Euro 2020 poate fi ultima oportunitate de a-i vedea evoluând în cadrul unui Campionat European pe:
  • Giorgio Chiellini - Căpitanul Italiei - 14 august 1984 - 36 de ani
  • Manuel Neuer - Căpitanul Germaniei - 27 martie 1986 - 35 de ani
  • Cristiano Ronaldo - Căpitanul Portugaliei - 5 februarie 1985 - 36 de ani

Jucători mari care nu vor mai prinde, aproape sigur, alt Euro

Giorgio Chiellini
Campion European la tineret în 2003 cu naționala Italiei U19, din păcate Giorgio Chiellini nu a făcut parte din lotul echipei la Campionatul Mondial din 2006, turneu în care Italia a câștigat ultimul trofeu. În cariera sa pentru Azzurri, fundașul italian a fost convocat pentru a participa la Campionatele Mondiale din 2010 și 2014, dar și la Campionatele Europene din 2008, 2012 și 2016. Cea mai importantă performanță pentru el a fost finala Campionatului European din 2012. De la debutul său în echipa națională din Noiembrie 2004, Giorgio Chiellini a adunat 107 prezențe și a marcat 8 goluri.
Manuel Neuer - WM 2014
Manuel Neuer
Campionul Mondial din 2014 cu naționala Germaniei, Manuel Neuer a reușit și o performanță mai puțin cunoscută: câștigarea titlului de Campion European U21 în 2009. Portarul ce a condus "Die Mannschaft" spre câștigarea celei de a 4-a cupe mondiale mai are în palmares alte două participări la Campionatul Mondial (2010 și 2018), precum și două participari la Campionatul European (2012 și 2016). La precedentele participări la EURO, Neuer s-a califcat alături de panzere în semifinale. În 2011 și 2014 a fost declarat fotbalistul anului în Germania. De la debutul său în echipa națională (iunie 2009), Manuel Neuer a adunat 100 prezențe.
Cristiano Ronaldo
Singurul Campion European din această listă - performanță reușită la turneul precedent (2016) - este Cristiano Ronaldo. Lusitanul împreună cu echipa sa au reușit să învingă în finală echipa gazdă și favorita numărul 1, Franța. Atacantul portughez are și cele mai multe prezențe la turneele finale, dintre cei 3, el participând la Campionatele Mondiale din 2006, 2010, 2014 și 2018, dar și la Campionatele Europene din 2004, 2008, 2012 și 2016. La primul său Campionat European, cel din 2004, disputat acasă, în Portugalia, lusitanii au fost învinși în finală de Grecia.
Cristiano Ronaldo este cel mai titrat jucător portughez din toate timpurile, atacantul câștigând, printre altele, titlul de "fotbalistul anului" în Portugalia de 10 ori. De la debutul său în echipa națională, din august 2003, Cristiano Ronaldo a adunat 175 prezențe și a marcat 104 goluri, fiind omul-record al portughezilor.
Chiar dacă favorita numărul 1 este Franța, fiecare dintre cei 3 căpitani are șanse bune de a fi văzut la final ridicând trofeul EURO 2020.
picture

#ETalks despre EURO 2020, cu Lucian Sânmărtean, Falemi și Răzvan Pleșca

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo