Franța a remizat, scor 2-2, cu Portugalia în ultima etapă a grupelor Euro 2020. Cele două goluri ale francezilor au fost marcate de Karim Benzema. Atacantul celor de la Real Madrid a înscris primul gol dintr-o lovitură de la 11 metri, în prelungirile primei reprize, iar pe cel de-al doilea imediat după pauză. Ambele reușite au avut loc în aceeași secundă, 44, a aceluiași minut, 46. :)
Coincidența a făcut înconjurul lumii, fotografiile cu momentele în care au fost marcate cele două goluri devenind virale.
Ligue 1
Mesajul lui Mbappe către colegii de la PSG prin care le-a spus unde va juca în viitor
12/09/2021 LA 08:22

Prima campioană mondială care vine la București după 38 de ani

În urma remizei de miercuri seară, Franța s-a calificat în optimile Euro 2020, iar luni, 28 iunie, echipa lui Didier Deschamps va juca la București împotriva Elveției. Pentru prima oară din 1983, o campioană mondială în exercițiu vine în România. Ultima dată acest lucru s-a întâmplat pe 16 aprilie 1983, când România învingea campioană mondială de-atunci, Italia, cu scorul de 1-0, în preliminariile pentru Campionatul European din 1984.
Franța a mai jucat pe Arena Națională în septembrie 2011, în preliminariile Campionatului European din 2012. Atunci România a disputat primul meci pe noul stadion național în compania francezilor, după ce inițial trebuia să aibă loc un meci amical cu Argentina. Partida din septembrie 2011, încheiată cu scorul de 0-0, a rămas în memoria colectivă pentru starea deplorabilă în care s-a aflat gazonul.

Programul optimilor Euro 2020

Sâmbătă, 26 iunie:
  • Țara Galilor - Danemarca (19:00, Johan Cruyff Arena, Amsterdam)
  • Italia - Austria (22:00, Wembley, Londra)
Duminica, 27 iunie:
  • Olanda - Cehia (19:00, Puskas Arena, Budapesta)
  • Belgia - Portugalia (22:00, La Cartuja Stadium, Sevilla)
Luni, 28 iunie:
  • Croația - Spania (19:00, Parken Stadium, Copenhaga)
  • Franța - Elveția (22:00, Arena Națională, București)
Marți, 29 iunie:
  • Anglia - Germania (19:00, Wembley, Londra)
  • Suedia - Ucraina (22:00, Hampden Park, Glasgow)
Liga
Clauză de reziliere stelară pentru Mbappe la Real Madrid! Planul pus la cale de 'galactici'
10/09/2021 LA 18:17
Fotbal
Situația incredibilă în care a ajuns Barcelona, după cedarea lui Griezmann
01/09/2021 LA 07:05