Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EURO 2020 | Austria a învins Macedonia de Nord, în primul meci de la turnuel final jucat la București

Nicu Savin

Publicat 13/06/2021 la 20:53 GMT+3

EURO 2020 | Austria a trecut cu 3-1 de reprezentativa Macedoniei de Nord ]n primul meci din Grupa C a Campionatului European.

Jucătorii Austriei, sărbătorind un gol marcat contra Macedoniei de Nord, la EURO 2020

Credit imagine: Getty Images

Partida de pe Arena Națională a început cu Austria mai prezentă în jumătatea adversă, iar acest lucru s-a văzut și pe tabelă. Stefan Lainer a deschis scorul în minutul 18, reluând spectaculos din apropierea porții, după o pasă ideală a lui Sabitzer.
Acesta este al 2-lea gol marcat de Lainer pentru prima reprezentativă a Austriei. Ca o coincidență, primul dintre ele a fost reușit tot împotriva Macedoniei de Nord, în preliminariile acestui turneu final. Reușita de pe Arena Națională i-a fost dedicată lui Christian Eriksen, care ieri a fost la un pas de o mare tragedie.
Macedonenii au reușit apoi să revină în joc, ajutați enorm de o sarabandă de greșeli în apărarea austriecilor. Goran Pandev s-a trezit cu mingea la picior în interiorului careului, iar poarta era goală, astfel că atacantul celor de la Genoa a marcat ușor primul gol al Macedoniei de Nord la un turneu final.

EURO 2020 | Austria - Macedonia de Nord 3-1

La pauză s-a intrat la egalitate, dar Austria a arătat că este echipa mai experimentată în partea secundă. Macedonenii au avut prima șansă de a trece în avantaj, dar șutul lui Nikolov, fostul fotbalist de la Viitorul, din minutul 63 a fost blocat de Bachmann.
Austriecii au fost mai eficiení, iar în minutul 78 Gregoritsch a trimis în poartă o centrare perfectă a lui David Alaba de pe flacul stâng și Austria a preluat din nou conducerea. De această dată, elevii lui Franco Foda nu au mai cedat inițiativa, iar Arnautovic a stabilit scorul final în minutul 90.
Astfel, Austria a câștigat în premieră un meci la un Campionat European, în timp ce Macedonia de Nord debutează cu o înfrângere la un turneu final. În celăllalt meci al grupei, Olanda va întâlni Ucraina, de la ora 22:00, partidă care se va juca la Amsterdam.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo