În această seară va avea loc ultimul meci pe care România îl va găzdui pe EURO 2020. Optimea de finală dintre Franța și Elveția va fi privită pe viu de președintele UEFA, Alexander Ceferin.
Șeful forului european a aterizat cu puțin timp în urmă în capitala țării noastre. În același avion cu Ceferin au călătorit și Florent Malouda și Luis Figo, care vor fi și ei prezenți pe Arena Națională.

EURO 2020 | Alexander Ceferin, elogios la adresa lui Răzvan Burleanu

Campionatul European UEFA
"Sper că a fost ultima dată!" Kjaer, dezvăluiri despre momentele de coșmar prin care a trecut
19/08/2021 LA 18:22
Înainte de a pleca spre România, Ceferin a transmis un mesaj video în care i-a adus laude lui Răzvan Burleanu și echipei sale pentru felul în care au fost organizate cele 4 meciuri găzduite de București la acest turneu final.
"Dragi prieteni, mă alătur vouă prin acest mesaj video pentru câteva momente ca să transmit cele mai sincere mulţumiri şi urări de bine comunităţii fotbalului din România. Federaţia Română de Fotbal s-a alăturat UEFA în 1954 atunci când forul european a fost creat, aşa că relaţia noastră este fructuoasă şi de durată. Toate relaţiile de lungă durată trebuie să se dezvolte prin flexibilitate şi înţelegere, iar relaţia noastră este o dovadă a acestui succes şi a încrederii. Această seară este specială pentru că Bucureştiul va găzdui al patrulea şi ultimul meci din acest remarcabil Campionat European. Şi sper că sunteţi conştienţi şi simţiţi admiraţia şi aprecierea UEFA pentru sprijinul vostru.
Situaţia globală actuală a cerut înaltă responsabilitate şi grijă, aspecte esenţiale pe care ştiu că le trataţi cu multă seriozitate. Am urmărit alături de voi meciuri de fotbal fantastice la Bucureşti. Un loc de care Europa şi restul lumii aveau nevoie pentru inspiraţie şi întoarcerea la fotbalul pe care cu toţii îl iubim. Fotbalul continuă să se dezvolte în România. Astăzi găzduiţi cea mai importantă competiţie europeană între echipele naţionale. Şi din nou în 2023 competiţia U21 în care vom vedea evoluând noile generaţii.
Este extraordinar să vezi asemenea consecvenţă. Infrastructură, incluziune, conectarea comunităţii, juniori, cluburi, fotbal feminin, toate sunt reale iar tu, Răzvan, şi întreaga Federaţie Română de Fotbal sunteţi cu adevărat un exemplu pentru ceea ce se poate obţine printr-o muncă excelentă, prin dedicare şi un efort continuu. Sper că sunteţi deosebit de mândri, pentru că aveţi toate motivele să fiţi extraordinari de mândri de munca voastră asiduă şi de dedicarea voastră pentru un sport care este mult mai mult decât un sport. În încheiere vă doresc tuturor toate cele bune şi o întâlnire de mare succes. La revedere şi ne vedem diseară la meci", a adăugat oficialul forului european.", a declarat Ceferin, citat de digisport.ro.
Campionatul European UEFA
Un fotbalist al Angliei a jucat cu coastele rupte faze finale de la Euro 2020! Cum a fost posibil
20/07/2021 LA 20:50
Campionatul European UEFA
Pariul incredibil al lui Buffon: "El ar trebui să fie Balonul de Aur 2021"
18/07/2021 LA 09:11