Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Euro 2020 | Cel mai bun prim "11" după faza grupelor! Cine sunt jucătorii care s-au remarcat

Eurosport
DeEurosport

Publicat 24/06/2021 la 19:01 GMT+3

Faza grupelor de la Euro 2020 s-a încheiat, iar mai mulţi jucători s-au remarcat, având prestaţii solide, dar şi reuşite care au ajutat naţionalele pentru care evoluează să se califice în optimi. Eurosport prezintă cel mai bun prim "11 " după disputarea grupelor.

Cristiano Ronaldo și Karim Benzema au marcat câte o dublă în marele meci dintre Portugalia și Franța

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
În această echipă apar numele unor fotbalişti care nu spuneau mare lucru înainte de startul acestui turneu final, dar care au avut evoluţii consistente. Numele lor se află lângă cel al marilor jucători de la care se aşteptau meciuri foarte bune.
Portar: Danny Ward (Ţara Galilor)
Puţini se aşteptau ca Ţara Galilor să obţină calificarea în optimi dintr-o grupă cu Italia, Elveţia şi Turcia, iar dacă nu erau intervenţiile lui Danny Ward, portarul lui Leicester, probabil nu ar fi reuşit. Goalkeeper-ul de 28 de ani a primit doar 2 goluri, în primul meci cu Elveţia, atunci când, a avut multe intervenţii care au contribuit la obţinerea acelui punct şi în ultimul, împotriva Italiei, care a dominat grupa. El nu mai evoluase într-un meci oficial din 2017.
Semifinalista de la Euro 2016 speră să repete acea performanţă, iar portarul Ward poate fi decisiv.
Fundaş dreapta: Denzel Dumfries (Olanda)
Neaşteptat aportul lui Dumfries pe plan ofensiv, un jucător care a surprins plăcut prin evoluţiile sale la acest turneu final. A marcat golul victoriei Olandei în primul meci cu Ucraina, după ce trupa lui Shevchenko egalase la 2. De asemenea, a înscris inclusiv în al doilea meci cu Austria golul care a stabilit scorul final, 2-0 pentru Olanda, iar şi datorită evoluţiilor sale, ‘’portocala mecanică’’ a primit gol doar de la Ucraina.
El a atras atenţia marilor cluburi din Europa datorită evoluţiilor sale, iar PSV ar putea să obţină o sumă frumoasă pentru jucătorul de 25 de ani.
Fundaş central: Leonardo Bonucci (Italia)
Fundaşul lui Juventus, cu o experienţă foarte mare la 34 de ani, şi-a ajutat naţionala să nu primească gol la acest turneu final până acum. De altfel, Italia a câştigat toate cele 3 meciuri la 0, 3-0 cu Turcia şi Elveţia, respectiv 1-0 cu Ţara Galilor.
Bonucci, ‘’stâlpul’’ defensivei italiene, a asigurat calificarea italienilor în optimi, acolo unde o vor întâlni pe Austria. El s-a completat foarte bine cu colegul său de la Juventus, Chiellini, dar rămâne de văzut dacă acesta din urmă şi-a revenit complet după accidentarea suferită în meciul cu Elveţia.
Fundaş central: John Stones (Anglia)
Adus de Manchester City de la Everton în sezonul 2016-2017, John Stones nu a impresionat la început, ţinând cont că s-a plătit o sumă foarte mare pentru el. Totuşi, a progresat şi a devenit unul dintre fotbaliştii de bază ai campioanei Angliei, dar şi ai naţionalei.
Anglia nu a primit gol la acest turneu final până acum, cu Stones evoluând în fiecare meci, iar fundaşul de 27 de ani s-a achitat foarte bine de sarcinile defensive. 1-0 cu Croaţia, 0-0 cu Scoţia şi 1-0 cu Cehia au fost rezultatele înregistrare de englezi la acest turneu final.
Fundaş stânga: Robin Gosens (Germania)
Dacă te-ai fi uitat pe echipa Germaniei înainte de acest turneu final, probabil că nu te-ai fi gândit că Robin Gosens va fi în cel mai bun prim ‘’11’’ după faza grupelor. Cu o experienţă mică la nivel de naţională, Gosens a făcut o partidă bună cu Franţa la debutul Germaniei la acest turneu final, după care a impresionat în ‘’şocul’’ cu Portugalia. A contribuit la autogolul lui Dias, i-a pasat lui Havertz la golul 3 şi a închis tabela în minutul 60.
El a atras atenţia marilor cluburi din Europa, Juventus fiind cea mai interesată să-l achiziţioneze pe fundaşul de 26 de ani de la Atalanta.
Mijlocaş central: Georginio Wijnaldum (Olanda)
Se pare că transferul la PSG i-a priit lui Wijnaldum, care a făcut un turneu final excelent până în momentul de faţă. El a deschis scorul în primul meci al Olandei cu Ucraina la acest turneu final, iar în ultimul meci a reuşit să înscrie de 2 ori, pentru a securiza calificarea naţionalei sale în optimi, acolo unde va da de Cehia.
Contribuţia sa pe plan ofensiv s-a văzut, Olanda reuşind să marcheze de 8 ori la Euro, fiind una dintre cele mai ofensive naţionale. Asta le-ar putea da de gândit celor de la PSG, care l-ar putea juca într-un rol mai avansat.
Mijlocaş central: Xherdan Shaqiri (Elveţia)
Elveţia a reuşit calificarea în optimi cu mari emoţii, de pe locul 3, după ce avea un singur punct după primele 2 meciuri. Shaqiri s-a remarcat în partida cu Ţara Galilor prin faptul că i-a pasat lui Embolo la gol, iar în meciul cu Turcia s-a dezlănţuit şi a înscris de 2 ori, pentru a asigura calificarea trupei lui Petkovic în optimi, acolo unde va întâlni Franţa, chiar la Bucureşti.
Atacant: Emil Forsberg (Suedia)
Atacantul lui Leipzig a fost decisiv pentru naţionala Suediei la acest turneu final, reuşind să o califice de unul singur în optimi, acolo unde va întâlni Ucraina. Dacă la meciul cu Spania din prima etapă nu a reuşit să înscrie, a făcut-o în cel de-al doilea, împotriva Slovaciei, asigurând victoria trupei lui Andersson.
Ulterior, a deschis scorul în ultimul meci cu Polonia şi a dublat avantajul naţionalei sale în minutul 59.
Atacant: Cristiano Ronaldo (Portugalia)
Golgheterul acestui turneu final cu 5 reuşite, Ronaldo a doborât mai multe recorduri la Euro 2020. Până la meciul de aseară, Ali Daei era deținătorul recordului de cele mai multe goluri marcate pentru o echipă națională, acesta reușind să înscrie de 109 ori în 149 de meciuri în tricoul naționalei din Iran, între 1993-2006. CR7 a punctat de două ori în fața campioanei mondiale (primele sale reușite împotriva Franței) și a egalat recordul care, în urmă cu un deceniu și jumătate, părea să stea în picioare mult timp.
Cristiano Ronaldo a reușit la această ediție a Campionatului European să devină golgheterul all-time al competiției. A punctat de 2 ori cu Ungaria, o dată cu Germania şi de 2 ori cu Franţa.
Atacant: Memphis Depay (Olanda)
Precum în cazul colegului său, Wijnaldum, al cărui transfer la PSG i-a priit, transferul lui Depay la Barcelona se pare că l-a ajutat să facă un turneu final foarte bun. El a contribuit decisiv la calificarea olandezilor, reuşind să înscrie în meciul cu Austria, iar în meciul cu Macedonia de Nord a fost cel mai bun om de pe teren. A deschis scorul în minutul 24 şi i-a oferit 2 assist-uri lui Wijnaldum.
Atacant: Patrik Schick (Cehia)
Cel mai surprinzător nume din atacul acestei echipe, Patrik Schick, un fotbalist care nu se remarcase atât de mult înainte de acest turneu final, însă şi-a ajutat foarte mult naţionala să se califice în optimi, acolo unde va întâlni Olanda.
El a adus de unul singur victoria din primul meci cu Scoţia, scor 2-0, reuşind cele 2 goluri, dar s-a remarcat prin faptul că a înscris cel mai frumos gol de la acest turneu final, de la o distanţă de aproape 50 de metri. El a reuşind să marcheze din penalty şi în meciul cu Croaţia, astfel Cehia era deja calificată în optimi după acel meci.
Rămâne de văzut dacă Leverkusen va reuşi să obţină o sumă mare pe atacantul său.

Programul optimilor Euro 2020

Sâmbătă, 26 iunie:
  • Țara Galilor - Danemarca (19:00, Johan Cruyff Arena, Amsterdam)
  • Italia - Austria (22:00, Wembley, Londra)
Duminică, 27 iunie:
  • Olanda - Cehia (19:00, Puskas Arena, Budapesta)
  • Belgia - Portugalia (22:00, La Cartuja Stadium, Sevilla)
Luni, 28 iunie:
  • Croația - Spania (19:00, Parken Stadium, Copenhaga)
  • Franța - Elveția (22:00, Arena Națională, București)
Marți, 29 iunie:
  • Anglia - Germania (19:00, Wembley, Londra)
  • Suedia - Ucraina (22:00, Hampden Park, Glasgow)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo