Articol scris de Romeo Ene
Giorgio Chiellini precizează faptul că Italia este pregătită de debutul la acest turneu final cu mult "entuziasm", însă avertizează asupra faptului că Turcia "poate fi extraordinară".
Sub comanda lui Mancini, Italia s-a calificat fără probleme pentru Euro și a ajuns în semifinalele Nations League, în timp ce în preliminariile Mondialului din Qatara, azzurii au trei victorii din trei meciuri. Realitatea este că Italia este neînvinsă în ultimele 27 de meciuri jucate, astfel că gazdele pornesc ca favorite în întâlnirea cu Turcia, o altă selecționată văzută de mulți drept o posibilă surpriză la acest turneu.
Euro 2020
"M-am rugat și am plâns". Cum a trăit Mourinho momentele de groază de după prăbușirea lui Eriksen
ACUM O ORĂ

Chiellini, pregătit pentru Euro 2020

Fundaşul lui Juventus se simte pregătit pentru debutul la Euro şi este convins că naţionala sa va face o figură frumoasă, fiind considerată de foarte mulţi specialişti una dintre favoritele la câştigarea trofeului: "Trebuie să jucăm cu entuziasm în această lună şi vom vedea ce se va întâmpla. Lucrurile merg bine, ne simţim pregătiţi atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, iar acum tot ce putem face este să intrăm pe teren şi să facem faţă dificultăţilor cu entuziasm şi încredere.", a spus Chiellini, conform Football Italia.
Lorenzo Pellegrini s-a accidentat miercuri, fiind înlocuit de mijlocaşul Fiorentinei, Gaetano Castrovili, iar Chiellini a comentat acest aspect: "Este foarte greu să nu poţi să joci la Euro din cauza unei accidentări suferite cu o zi înainte de debut. El a fost foarte dezamăgit, la fel ca şi noi, dar oricum va rămâne parte a grupului pentru că aici nu sunt doar 26 de jucători, ci toţi cei care au contribuit la ceea ce suntem astăzi în ultimii trei ani", a adăugat fundaşul lui Juventus.
Italia se află în grupa A, alături de Turcia, Elveţia şi Ţara Galilor.
"Turcia este o naţională foarte puternică, cunoaştem mai mulţi jucători de la ei care evoluează în Serie A sau pe alţii cu care ne-am confruntat şi noi de-a lungul sezonului. Sunt periculoşi şi ne pot pune probleme, chiar dacă la nivel de club nu reuşesc acest lucru, însă la echipa naţională au această minunată şi intensă determinare de a evolua pentru ţara lor. Sunt capabili de meciuri cu adevărat extraordinare.
Vom avea suporteri pe stadion şi sunt convins că va fi o atmosferă diferită, sperăm să ne încurajeze pentru a da totul pe teren.", şi-a încheiat Chiellini discursul.
Italia – Turcia se joacă astăzi, de la ora 22, în ceea ce va fi primul meci de la Euro 2020.
Euro 2020
"Sabrina credea că a murit". Cum a calmat-o Kasper Schmeichel pe soția lui Eriksen
ACUM 2 ORE
Euro 2020
Dan Petrescu susține Anglia la EURO, dar vede o altă mare favorită la cucerirea trofeului
ACUM 9 ORE