Un patruped a devenit viral pe rețelele de socializare înaintea meciului dintre Turcia și Italia, din startul Euro 2020. Cățelul s-a remarcat drept 'prezicătorul' acestei ediții a Campionatului European, așa cum au fost la edițiile precedente leul de mare sau caracatița Paul.
În videoclipul care s-a viralizat, cățelul a avut de ales între un fel de mâncare italian și unul turcesc, pentru a desemna câștigătoarea din meciul de debut al Campionatului European. Patrupedul a gustat din ambele farfurii, considerându-se că meciul se va termina cu un scor egal.
Liga Națiunilor UEFA - Finale
Nici presa din Franța nu validează golul lui Mbappe! Ce au scris jurnaliștii după finala cu Spania
11/10/2021 LA 10:28
În plus, cățelul a fost pus să aleagă și câștigătorului meciului dintre Țara Galilor și Elveția, farfuria britanicilor fiind cea care l-a tentat cel mai mult.

Franța, cel mai bine cotată la câștigarea trofeului

Conform caselor de pariuri, Franța este cotată cu prima șansă la cucerirea trofeului. Campioana mondială en-titre are un lot din care nu lipsesc starurile, iar omogenitatea creată în ultima vreme este un atu în plus pentru echipa lui Deschamps. Astfel, dacă Franța va câștiga Euro, cei care pariază acum pe naționala din Hexagon vor câștiga de 4,5 ori suma investită.
Anglia și Belgia sunt naționalele care îi urmează Franței în topul favoritelor pentru titlul european, cu cote de 6,5, urmate de Germania, Portugalia, Italia și Spania, care au o cotă 8 pentru cucerirea trofeului.
Liga Națiunilor UEFA - Finale
Eric Garcia a dezvăluit ce i-a spus arbitrul după golul lui Mbappe din finala Ligii Națiunilor
11/10/2021 LA 07:37
Liga Națiunilor UEFA - Finale
"Are o calitate impresionantă!" Cine e jucătorul lăudat de Deschamps după finala Ligii Națiunilor
11/10/2021 LA 04:59