Articol scris de Alex Masgras
Italia a câștigat ultimul meci al grupei A cu scorul de 1-0 împotriva Țării Galilor. Chiar și cu această înfrângere, galezii au reușit să termine pe locul al doilea în grupa câștigată de italieni, având astfel asigurat un loc în optimi. Elveția a terminat pe locul 3 în această grupă după victoria de ieri cu Turcia, scor 3-1. Acum elvețienii așteaptă să se termine și celelalte grupe pentru a afla dacă prind un loc în optimi.
Ovidiu Hațegan a arbitrat al doilea său meci de la acest campionat european, după ce a mai fost la centru și în partida dintre Polonia și Slovacia. Până în acest moment au fost acordate numai două cartonașe roșii la Euro 2020, ambele arătate de către Ovidiu Hațegan.
Premier League
United, favorită să-i obțină semnătura unui fotbalist U21 de top! Cum le-a luat fața rivalelor
ACUM 5 ORE
În minutul 55 al partidei, Ethan Ampadu a avut o intrare întârziată la Federico Bernardeschi, în urma căreia Hațegan i-a arătat imediat cartonașul roșu. Mai mulți fani galezi și-au arătat nemulțumirea pe social media spunând că "fotbalul a devenit moale", iar intrarea galezului de 20 de ani merita doar cartonașul galben. Foarte mulți fani galezi au amintit și de episodul Manchester City - Borussia Dortmund, când Hațegan a fluierat înainte ca Jude Bellingham să bage mingea în poartă, astfel neputând să mai verifice faza cu ajutorul tehnologiei VAR și să acorde golul pentru Dortmund.

"A dat iar penalty pentru Elveția"

Pe lângă meciul de la Manchester, a fost readus în discuție și barajul pentru Campionatul Mondial din 2018 dintre Irlanda de Nord și Elveția, atunci când Hațegan le-a acordat un penalty gratuit elvețienilor. Acum, roșul primit de Țara Galilor, a fost catalogat de unii fani un nou penalty pentru Elveția, care mai avea câteva speranțe pentru a prinde locul al doilea în grupă.
În studioul televiziunii britanice ITV, Robert Earnshaw, fost internațional galez, a criticat decizia lui Hațegan, spunând că astfel de dueluri au loc foarte des pe un teren de fotbal și că se impunea cartonașul galben. Aflat în același studio, fostul arbitru din Premier League, Peter Walton, i-a dat dreptate arbitrului român, despre care a spus că a luat decizia corectă, fiind acoperit de regulament. De aceeași părere au fost și cei din camera VAR care nu au întors decizia centralului din Arad.
Istvan Kovacs, celălalt arbitru român de la EURO 2020, va debuta astăzi la Euro 2020 la partida dintre Țările de Jos și Macedonia de Nord, de la Amsterdam. Pentru arbitrul din Carei, aceasta este prima partidă de la "centru", Kovacs fiind deja rezervă la alte două meciuri de la acest turneu final.
Programul complet de astăzi de la Euro 2020 este disponibil AICI.
Fotbal
Un român, pe locul 13 în clasamentul CIES, în care lider e Pedri. Marea speranță a României
24/08/2021 LA 11:49
Premier League
Premier League 2021/22: Chelsea | Echipa londoneză este o candidată serioasă la titlu în acest sezon
26/07/2021 LA 13:28