Articol scris de Ștefan Toma
Eșecul din primul meci și pierderea lui Eriksen l-au făcut pe Hjulmand să-și regândească strategia și astfel a apărut în scenă tânărul Damsgaard. Debutant la Euro, mijlocașul ofensiv în vârstă de 20 de ani, a fost numit de Kasper Hjulmand în primul 11 împotriva Belgiei. Din păcate, chiar dacă a avut o evoluție foarte bună, nu a putut să-și ajute echipa să evite înfrângerea în fața favoriților grupei.
Însă în meciurile următoare, împotriva Rusiei și Țării Galilor, Mikkel Damsgaard l-a răsplătit pe managerul său pentru titularizarea sa și încrederea acordată. Împotriva Rusiei, în meciul care a însemnat calificarea Danemarcei în optimi, a deschis scorul, iar împotriva Țării Galilor, în optimea câștigată de danezi, a oferit pasa decisivă de la primul gol.
Campionatul European UEFA
"Sper că a fost ultima dată!" Kjaer, dezvăluiri despre momentele de coșmar prin care a trecut
19/08/2021 LA 18:22
Astfel, după forma proastă a danezilor de la începutul turneului, soldată cu două înfrângeri în primele două jocuri, managerul Kasper Hjulmand a reușit să-și pună echipa pe o traiectorie bună, Danemarca a obținut calificarea în sferturi după două victorii în care a înscris câte 4 goluri.
Nu este prima dată când Kasper Hjulmand îi acordă încredere tânărului mijlocaș ofensiv. Cei doi au colaborat și la FC Nordsjaelland, unde în 2017, la numai 17 ani, managerul danez i-a acordat lui Damsgaard șansa de a debuta pe prima scenă a fotbalului danez. După 93 de apariții, 13 goluri și 21 de pase decisive, Sampdoria a decis să plătească clubului danez 6,75 milioane de euro pentru achiziționarea mijlocașului ofensiv, în ultima zi a ferestrei de transfer din vara trecută. Însezonul său de debut pentru italieni, Damsgaard a fost jucător de bază și a evoluat în 35 de partide în Serie A, a marcat de două ori și a oferit 4 pase decisive. Între timp, cota sa de piață a urcat la 13 milioane de euro.

Hjulmand, specialist în dezvoltarea tinerelor talente

Kasper Hjulmand este un manager care se pricepe foarte bine la dezvoltarea tinerilor jucători. Înainte de a fi numit selecționer, el a fost parte a clubului FC Nordsjaelland, unde a fost manager, dar a pus pe picioare și Right to Dream Academy, academia din Ghana cu care clubul danez colaborează pentru a descoperi tinere talente.
Printre jucători propuși fotbalului din Europa de FC Nordsjaelland și Kasper Hjulmand se mai află turcul Emre Mor (23 de ani, Celta Vigo), slovacul Stanislav Lobotka (26 de ani, Napoli), ghanezul Mohammed Kudus (20 de ani, Ajax) și danezii Mathias Jensen (25 de ani, Brentford) și Andreas Skov Olsen (21 de ani, Bologna), jucători care, rând pe rând, au adus clubului danez sume de transfer egale sau mai mari de 5 milioane de euro.
Pentru o echipă precum este FC Nordsjaelland, creșterea de tineri talentați este principalul obiectiv. Dovadă stă și alcătuirea lotului, singurul jucător cu vârsta peste 24 de ani fiind căpitanul echipei, în timp ce vârsta medie a lotului este sub 21 de ani. Totuși, cu un lot alcătuit din jucători tineri și foarte tineri, FC Nordsjaelland a reușit calificarea în play-off-ul ligii daneze (Superligaen) an de an.
Serie A
Christian Eriksen, la un pas de plecarea de la Inter! Unde vrea să joace după infarctul suferit
10/08/2021 LA 15:57
Serie A
Eriksen se întoarce în Italia! Ce urmează pentru fotbalistul care a suferit un infarct la Euro 2020
29/07/2021 LA 06:34