Articol scris de Alex Masgras
Andriy Shevchenko, legenda celor de la AC Milan, a fost foarte aproape să aiba soarta unor alți mari jucători precum George Best și Ryan Giggs, și anume de a nu juca niciodată la un turneu final alături de echipa națională. Până la urmă, în anul 2006, Ucraina a reușit să se califice la Campionatul Mondial din Germania, iar fostul atacant și-a condus echipa până în sferturile de finală. La apusul carierei, acesta a bifat și un Campionat European, când Ucraina a fost co-organizatoare, alături de Polonia, a ediției din 2012.
În prezent, Shevchenko este selecționerul echipei la care a marcat 48 de goluri în 111 meciuri. Ucraina este una dintre echipele care a impresionat la acest turneu final. În prima partidă, în ciuda faptului că au pierdut cu 3-2, ucrainienii au reușit să revină în meciul împotriva Țărilor de Jos de la Amsterdam de la 2-0. Chiar și cu o înfrângere, Ucraina a impresionat în fața unui adversar mult mai bine cotat. În al doilea meci, disputat la București, Ucraina a reușit să o învingă pe Macedonia de Nord, scor 2-1.
Campionatul European UEFA
"Sper că a fost ultima dată!" Kjaer, dezvăluiri despre momentele de coșmar prin care a trecut
19/08/2021 LA 18:22

Un egal cu Austria asigură locul 2 în grupă

După ce la EURO 2016 s-a întors acasă cu 0 puncte și fără gol marcat, Ucraina poate la ediția din acest an a Campionatului European să producă surpriza și să treacă de grupe. Chiar și cu un egal în meciul cu Austria, selecționata lui Shevchenko poate să își asigure locul 2 în grupa C. Astfel, la a treia prezență din istorie la un turneu final de Campionat European, Ucraina poate trece de faza grupelor, lucru pe care nu l-a reușit nici în 2012, nici în 2016.
În cazul în care nu va pierde contra Austriei, echipa pregătită de Shevchenko va juca în optimi contra Italiei, una dintre marile favorite la câștigarea competiției.
În cazul unui rezultat de egalitate, Austria ar termina pe 3 în grupă, dar va rămâne cu șanse mari de calificare. În optimile EURO 2020 vor merge și cele mai bune patru echipe care termină pe locul 3. Dacă meciul de la București cu Ucraina se va termina la egalitate, austriecii vor fi nevoiți să aștepte să se termine și celelalte partide din grupe pentru a afla dacă se califică în optimile de finală ale Campionatului European.
Campionatul European UEFA
Un fotbalist al Angliei a jucat cu coastele rupte faze finale de la Euro 2020! Cum a fost posibil
20/07/2021 LA 20:50
Campionatul European UEFA
Pariul incredibil al lui Buffon: "El ar trebui să fie Balonul de Aur 2021"
18/07/2021 LA 09:11