Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

EURO 2020 | UEFA obligă Ucraina să-și schimbe echipamentul pentru EURO! Motivul invocat de forul european

Nicu Savin

Publicat 10/06/2021 la 13:28 GMT+3

EURO 2020 | Cu câteva zile doar până la debutul Campionatului European, un scandal imens a pornit din cauza echipamentului Ucrainei. UEFA a decis să intervină cu numai o zi înainte de startul competiției și obligă Federația Ucraineană să schimbe designul tricourilor de joc.

Ucraina

Credit imagine: Eurosport

Pe tricoul Ucrainei pentru Campionatul European apare pe piept harta țării care include și Peninsula Crimeea, anexată de Rusia în martie 2014. Alături de aceasta scrie "Glorie Ucrainei! Glorie Eroilor!", un motto al revoltei portocalii din acel an din țara vecină.
Oficialitățile din Rusia au protestat public față de hotărârea ucrainienilor, iar UEFA a fost nevoită să intervină pe ca acest scandal să nu capete alte dimensiuni.

UEFA obligă Ucraina să-și schimbe tricourile de joc pentru EURO

Deși inițial forul european a aprobat tricourile Ucrainei, conducătorii fotbalului european au hotărât să revină asupra deciziei și să oblige Federația din Ucraina să-l modifice, considerând că mesajul inscripționat este de natură politică, iar fotbalul nu trebuie implicat în astfel de chestiuni.
"După ce am efectuat o analiză mai aprofundată, acest sloganeste în mod clar de natură politicăși trebuie deci retras în vederea meciurilor de competițiile noastre.", a fost mesajul celor de la UEFA, conform Gazzetta dello Sport.
Ucraina face parte din Grupa C la Campionatul European, alături de Olanda, Austria și Macedonia de Nord. Echipa antrenată de Andriy Shevchenko va debuta contra Olandei, la Amsterdam, pe 13 iunie, după care va juca la București meciurile cu Macedonia de Nord (17 iunie), respectiv Austria (21 iunie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo