Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Falemi's Game: Analiza meciului Anglia - Scoția

Eurosport
DeEurosport

Publicat 19/06/2021 la 20:19 GMT+3

Anglia a obținut doar un punct din meciul cu Scoția, încheiat cu scorul de 0-0, și a ratat șansa de a se califica deja în optimile de finală ale Euro 2020.

Falemi

Credit imagine: Eurosport

Pe durata întregului Campionat European, fostul internațional al Camerunului, Falemi Nana, ne va aduce analize și informații despre cele mai tari meciuri de la EURO 2020.
Cele două echipe au jucat în oglindă iar partida mi-a plăcut cap coadă. A avut un ritm bun, o fluiditate în joc, dueluri în viteză, accelerări senzaționale, atât cu mingea la picior, cât și fără, preluări foarte bune.

Ce a jucat Anglia?

Anglia a abordat în acest meci un sistem 4-3-3, fiind conștientă de forța sa ofensivă. Rice-Mount-Phillips la mijloc iar în ofensivă Foden, Kane și Sterling. Era clar că se va juca foarte multă pe margine, intens și dinamic. Pe partea dreaptă urcau constant James cu Rice și Foden (primii doi cu o viteză foarte bună, Foden o adevărată ”rachetă”), în timp ce pe stânga presau Shaw, Phillips și Sterling (o viteză super sonică pentru ultimul). În careu îl avem pe Kane, care nu prea ratează dacă îi pui mingea unde trebuie.
Ce a jucat Scoția?
Scoțienii au răspuns cu 3-5-2 cu Robertson, Tierney și McGregor în zona stângă. În dreapta i-au avut pe McTominay, O Donnell și Gilmour, pentru a putea mobiliza mai ușor jucători în benzi și a bloca pătrunderile în viteză de la Sterling și Foden. Dar și pentru a putea răspunde rapid, pe tranziție ofensivă prin Robertson și O Donnell, fără să riște prea mult.

Stiluri asemănătoare

Joc de posesie si unii si altii. Atingeri putine, 3-4 atingeri, din miscare, la fiecare jucator.
Ambele echipe pleaca cu mingea de la portar, …se vede filosofia lui Rangers in stilul de joc al nationalei lor, si de fapt influenta spaniola/olandeza, in jocul amandorura. Englezii, insa au calitate superioara ,in toate compartimentele, ies mai usor cu mingea din spatii aglomerate, contruiesc si duc mai repede jocul in treimea scotiana, au mai mare incredere in a manevra balonul sub presiune si mai mare incredere cand accelereaza si verticalizeaza jocul spre poarta adversa; insa ceea ce le-a lipsit si unora si altora, a fost luciditatea, ultima pasa si faptul ca nu au facut mai multa presiune in zona centrala.
Dinamica jucatorilor asemanatoare si disciplina tactica: si englezii si scotienii au aratat o miscare extraordinara, a jucatorilor cu si fara minge. Sunt doua echipe harnice, care alearga tot timpul.
Tot timpul in jurul purtatorului de balon, cei mai apropiati 4-5 jucatori, au facut demarcari rapide, pe spatii libere , si au dat solutii. Ceilalti au blocat in permanenta. Nici una din echipe nu a lasat brese in aparare.
Ambele echipe au jucatori de viteza in benzi, care controleaza mingea cu usurinta, am vazut preluari si intoarceri fine, cu usurinta, facute pe spatii mici, cu un plus de energie si inventivitate pentru Anglia totusi, care il are pe Sterling de la City si pe fenomenalul Foden, desi si scotienii ii au pe Robertson, considerat ani de zile cel mai bun Left back din lume si pe pustiul minune de la Chelsea, Billy Gilmour.

Defensiv, englezii si scotienii s-au blocat reciproc

Cand Sterling si Phoden plecau de pe loc, nici camerele de televiziune nu puteau sa-I prinda. Practic cei doi au tinut in sah apararea scotiana care a fost nevoita sa mobilizeze in permanenta 2 si 3 jucatori in jurul lui, ca sa-i blocheze,si au facut-o cu succes 90min., fara sa dea semne de oboseala.
Dar cu toate actiunile lor spectaculoase, in viteza, nu au reusit sa gaseasca pasa pentru Kane, pasa inapoi spre Mount, care sa dea la poarta sau un-doi-ul care sa-I elibereze fata in fata cu Marshall.

Tranzitie pozitiva-negativa, facute dupa manual si de Anglia si de Scotia

Cand recuperau si simteau spatiile libere, si englezii si scotienii, accelerau si pasau… nimeni nu tinea mingea. Robertson nu a facut mai mult de 4 atingeri , tot meciul.
Defensiv, se repliau imediat, si rar s-a intamplat ca Foden sau Sterling sau Kane,sa fie 1v1 cu Tierney sau McTominay . De cele mai ulte ori, avea doi aparatori in fata.
Lipsa de viziune in treimea adversa
Kane a coborat la mijloc , om in plus, sa dea cursivitate jocului, care se bloca, plus ca in fata nu poate face nimic, daca mingea nu ajunge la el. De asta a si fost scos, in repriza a doua; pentru ca nu primea nicio minge.

Englezii au avut viteza, dar au suferit la clarviziune (scotienii de asemenea)

Nici Sterling nici Foden ( foarte tanar) nu au maturitatea, pentru a da ultima pasa si , inca le este greu sa finalizeze din combinatii, pe spatii mici, din un-doi-uri. Fiecare a cautat rezolvari individuale.
Iar mijlocasii Rice, Mount si Phillips, care au o calitate fantastica in a controla jocul la mijlocul terenului, atat ofensiv cat si defensiv, au parut mai mult ca joaca ca servanti pentru linia de 3 din fata, si au canalizat actiunile spre benzi, nu au incercat sa conduca ei jocul, sa puna presiune pe zona centrala , sa ii ofere mingi lui Kane, care este capabil sa tina de mine, sa scoata lovituri sau sa combine mai departe.
Englezii au jucat repede si la margine. Scotienii i-au citit, si i-au blocat de fiecare data, iar cand intrau in posesie, au jucat la fel, repede si la margine, in spatele lui James si a lui Shaw, insa nu au avut calitatea sa inventeze situatii din care sa marcheze.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo