Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo, criză incredibilă de nervi: a dat cu banderola de pământ și a șutat în ea

Cristian Mihală

Publicat 28/06/2021 la 11:28 GMT+3

Aflat la ultimul Euro din carieră, Ronaldo a cedat nervos la finalul partidei cu Portugalia din optimi. A aruncat banderola pe gazon, la ieșirea spre vestiar, apoi a șutat în ea, cu furie.

Portugal's forward Cristiano Ronaldo reacts at the end of the UEFA EURO 2020 round of 16 football match between Belgium and Portugal at La Cartuja Stadium in Seville on June 27, 2021

Credit imagine: Getty Images

CR7 a anunțat deja că după Mondialul din 2022 își va încheia cariera internațională. La Euro 2020, lusitanul a scris din nou istorie: a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatului European și a trecut de recordul lui Ali Daei, care marcase 109 goluri pentru naționala sa, record absolut până săptămâna trecută.
Starul lui Juve visa cu siguranță la o nouă finală de turneu final, dar Portugalia a părăsit Euro, la capătul unei partide în care a șutat de 23 de ori spre poarta lui Courtois. "Zeița Fortuna" a fost de partea lui Lukaku&Co, astfel că la final CR7 a fost extrem de nervos. Și-a aruncat banderola pe gazon, în drum spre vestiare, apoi a șutat în ea. Un gest justificat de nervi, dar care e văzut total deplasat, având în vedere valoarea simbolică dată de banderolă.

Ronaldo a dat de pământ cu banderola și după Serbia - Portugalia

Cristiano Ronaldo a avut o criză de nervi la adresa arbitrilor în finalul meciului cu Serbia din preliminariile Campionatului Mondial, iar starul lusitan și-a aruncat și atunci banderola de căpitan de pe braț.
Atunci, CR7 a avut nervii întinși la maximum: La scorul de 2-2, vârful lui Juve a trimis mingea spre poartă, iar aceasta a trecut în întregime de linia porții, dar arbitrul nu a validat golul, iar cum VAR-ul nu a existat în meciurile din prelimiarii, meciul s-a terminat la egalitate.
Ronaldo a dat, de furie, cu banderola de pământ, dar în doar câteva zile gestul său s-a transformat într-un act caritabil, deoarece baderola a fost vândută pe o sumă foarte mare. Banii au fost ulterior donați pentru tratamentul unui copil grav bolnav.
"Să fiu căpitanul Portugaliei este o onoare imensă, reprezintă unul dintre privilegiile vieții mele. Am dat mereu totul pentru țară și așa voi face în continuare, nimic nu se va schimba. Dar există momente dificile pe care trebuie să le gestionez, mai ales când o întreagă națiune este rănită. Țin capul sus și sunt gata de viitoarea provocare! Haide, Portugalia!", a explicat atunci Ronaldo pe Instagram.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo