Eurosport
Ronaldo, lăudat de Nuno Gomes înaintea duelului de foc cu Germania! "Nimic nu e imposibil pentru el!"
De
Publicat 18/06/2021 la 16:34 GMT+3
Cristiano Ronaldo a fost caracterizat de fostul său coechipier de la echipa națională, Nuno Gomes, care a analizat prestațiile fotbalistului care a doborât deja 3 recorduri la Euro 2020, în primul meci disputat în fața Ungariei.
Cristiano Ronaldo - Portugal
Credit imagine: Getty Images
Nuno Gomes, care i-a fost coleg lui Ronaldo în naționala Portugaliei, a vorbit despre cum s-a prezentat campioana europeană en-titre în prima partidă a grupelor Euro 2020. Fostul fotbalist, care s-a retras din activitate în 2014, l-a lăudat pe Cristiano pentru ceea ce reușește pe teren, cu toate că, din punctul său de vedere, starul lui Juventus și-a mai pierdut din ritm, ceea ce era de așteptat în condițiile în care Ronaldo a ajuns la 36 de ani.
"Cristiano e o adevărată mașinărie de fotbal! Poate că și-a mai pierdut din ritm și explozie, însă are un fler fantastic pentru a marca din orice poziție. Are un plasament formidabil, e mereu la locul potrivit, la timpul potrivit. Pentru un atacant, asta e o calitate esențială.
Cristiano a demonstrat că nimic nu e imposibil pentru el. E foarte motivat și aștept să dea totul în continuare pentru Portugalia. E destul de greu să găsesc cuvinte pentru evoluțiile sale pentru că doboară recorduri aproape în fiecare meci pentru națională", a declarat Nuno Gomes, pentru site-ul oficial al Campionatului European.
"Cel mai important este grupul!"
Înaintea partidei cu Germania, și Bruno Fernandes a vorbit despre echipa campioanei europene en-titre, atrăgând atenția asupra rolului pe care Ronaldo îl are în lotul lui Fernando Santos.
"Ronaldo a fost decisiv, a marcat două goluri. Toată lumea ştie ce calitate are, capacitatea şi uşurinţa lui de a marca goluri. Dar cel mai important, cum se spune, este grupul, toţi trebuie să dăm totul pentru ţară.
Sunt aspecte care pot fi îmbunătăţite. dar suntem mulţumiţi. Să înscriu un gol aşa de frumos mă mulţumeşte mereu. Vom merge până la capăt împreună şi uniţi, dând tot ce avem mai bun. Fără o echipă de 'eu', aşa cum spune antrenorul nostru. 'Noi' este cel mai important lucru până la sfârşit. Şi asta ne va ajuta să ne atingem obiectivele", a declarat Bruno Fernandes, la conferința de presă.
Ronaldo a doborât 3 recorduri în meciul cu Ungaria
La primul meci din grupele Euro 2020, Ronaldo a devenit primul fotbalist din istorie care participă la 5 ediții ale Campionatului European. În plus, prin golurile marcate în poarta Ungariei, atacantul portughez a devenit primul jucător care marchează la 5 ediții ale unui turneu final de Campionat European, dar și golgeterul absolut al acestei competiții, ajungând la 11 reușite, cu două mai mult decât Michel Platini.
Cristiano Ronaldo mai poate doborî și alte recorduri la Euro 2020. Starul lusitan are șanse mari să ajungă cel mai bun pasator din istoria turneelor finale europene, dar și cel mai selecționat jucător la nivel internațional, record deținut în acest moment de Sergio Ramos, cu 180 de selecții la naționala Spaniei.
De asemenea, dacă va mai înscrie 4 goluri, Ronaldo îl va întrece pe Ali Daei în topul golgeterilor echipelor naționale.
Promo
Promo