Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Italia deschide Euro 2020 cu o victorie clară în fața Turciei! Echipa lui Mancini a dominat total

Vlad Dumitrescu

Publicat 11/06/2021 la 23:56 GMT+3

Italia s-a impus cu 3-0 în fața Turciei în primul meci de la Euro 2020.

ROME, ITALY - JUNE 11: Lorenzo Insigne of Italy celebrates after scoring their side's third goal during the UEFA Euro 2020 Championship Group A match between Turkey and Italy at the Stadio Olimpico on June 11, 2021 in Rome, Italy.

Credit imagine: Getty Images

Așteptarea de trei ani de la ultimul turneu final a meritat. Cel puțin pentru ceremonia de deschidere a meciului dintre Turcia și Italia, acolo unde Andrea Bocelli a încântat un sfert din Stadio Olimpico. Sau măcar pentru jucătorii italieni intonând imnul cu aceeași pasiune cu care ne-au obișnuit.
Asta pentru că prima repriză a meciului a fost într-adevăr una deschisă, dar nu neapărat spectaculoasă. Așa cum era de așteptat, Italia, cu un trio ofensiv format din Insigne, Immobile și Berardi, a fost cea care a controlat ostilitățile. Turcia nu a emis nicio pretenție în atac iar echipa consideră gazdă nu a pus probleme nici măcar pe contraatac. De altfel, turcii nu au tras nici măcar un șut pe poartă în primele 45 de minute. Sau spre poartă.
De cealaltă parte, italienii au fost mai preocupați să obțină penalty. Elevii lui Mancini au cerut măcar în vreo cinci ocazii lovitură de la 11 metri. O singură dată a intervenit VAR, dar și atunci a dat dreptate centralului. Prima jumătate de ocazie a Squadrei Azzura a venit în minutul 17 atunci când un șut din interiorul careului al lui Berardi s-a dus puțin pe lângă poartă. A urmat la câteva minute un corner periculos care s-a finalizat cu o lovitură de cap excelentă a lui Chiellini, însă mingea a fost respinsă de Cekir peste poartă.

Italia debutează cu o victorie meritată la Euro 2020

Însă pentru toată rezistența eroică a turcilor din prima repriză, în a doua parte a meciului am avut parte de un cu totul alt scenariu.
Dominarea Italiei a adus ca prim rezultat un autogol. Berardi a profitat de un spațiu generos de pe flancul drept, a pătruns în careu iar apoi Meras a alunecat fix la momentul potrivit. Berardi nu s-a oprit și a centrat pe jos iar mingea s-a lovit de Demiral care venea în viteză spre propria poartă. Un accident inevitabil, pentru care Demiral nu are nicio vină. În același timp, un gol meritat pentru italieni.
Spre deosebire însă de echipele din trecut ale italienilor, băieții lui Mancini nu s-au retras după ce au preluat conducerea. Iar rezultatul a venit la scurt timp. În minutul 66 Barella a beneficiat și el de mult spațiu și a profitat. I-a trimis perfect lui Berardi, iar acesta la rândul său a trimis o pasă lungă pentru Spinazzola. Șutul său a fost respins de Cakir dintr-un unghi dificil însă mingea a ajuns doar la Immobile care a îndeplinit o simplă formalitate.
În minutul 79, respingerea slabă a lui Cakir este interceptată de Berardi iar mingea a ajuns în cele din urmă la Lorenzo Insigne, care a finalizat impecabil pentru a asigura cele trei puncte pentru italieni.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo