Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Insulele Feroe – România 0-3 | Trei puncte esențiale după o victorie muncită

Vlad Dumitrescu

Actualizat 12/10/2019 la 21:55 GMT+3

România a câștigat în Insulele Feroe cu 3-0 prin golurile înscrise de Pușcaș, Mitriță și Keșeru și își menține intacte șansele de calificare înainte de partida decisivă împotriva Norvegiei.

George Puscas

Credit imagine: Eurosport

Cosmin Contra a preferat un 4-4-2 ca formulă tactică pentru acest meci, cu cinci jucători creativi pe teren. La mijloc i-am avut pe Ianis Hagi, Nicușor Stanciu, și Florinel Coman iar în atac pe Florin Andone și George Pușcaș.
România a avut un prim ”11” ofensiv pe hârtie dar acest lucru nu s-a tradus pe teren. Cu toate că am avut teoretic jucători creativi pe teren, tricolorii s-au concentrat în prima repriză pe centrări, o idee deloc eficientă în fața unor fundași feroezi cu o statură impresionantă. Stanciu a schimbat registrul prin câteva șuturi, dar nici acestea n-au fost eficiente.
Feroezii au fost periculoși pe contraatac și i-au pus mari probleme lui Nedelcearu care a și primit un cartonaș galben în prima repriză după ce s-a încurcat cu mingea la picior și a fost nevoit să faulteze. Atacantul feroez ar fi scăpat singur cu Tătărușanu deci Nedelcearu se poate considera norocos că nu a primit chiar roșu.
Mai mult, nimic nu părea să meargă conform planului: Chiricheș s-a accidentat după o întindere și a fost înlocuit de Rus chiar înainte de pauză. Din declarațiile lui Contra, este vorba de o ruptură la Chiricheș și va fi nevoie de noi convocări: vor veni Burcă și Cristea pentru meciul cu Norvegia.
În a doua parte lucrurile nu au stat neapărat diferit: multe pase lente, de-a latul terenului care se încheiau de obicei cu o centrare fără prea mult succes. Golurile au venit spre finalul partidei iar de fiecare dată au fost rezultatul unor pase filtrante, în spatele fundașilor destul de lenți ai gazdelor.
Pușcaș a deschis scorul în minutul 74 după o ieșire neinspirată a portarului Nielsen iar patru minute mai devreme intrase Mitriță, care a schimbat ritmul jocului și a oferit mai multă creativitate la mijloc. S-a simțit și pe tabelă: în minutul 81 jucătorul lui New York City a dublat avantajul echipei lui Contra după o pasă excelentă a lui Keșeru. Atacantul lui Ludogorets a închis tabela chiar la ultima fază și a confirmat schimbările inspirate ale selecționerului.
România a avut din nou probleme în a desface o apărare compactă și nu a putut crea prea mult pericol în zona de mijloc. Rezultatul a fost că mai toate atacurile noastre s-au concentrat pe benzi și au dus la centrări nereușite. Împotriva Norvegiei va fi nevoie de mult mai mult de atât.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo