Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jucătorul "genial" al României pe care islandezii nu îl vor uita prea uşor. Ce au scris nordicii

Cristian Mihală

Publicat 22/11/2019 la 14:19 GMT+2

Presa din Islanda acordă spaţii largi întâlnirii cu România, din semifinala barajului pentru Euro 2020. Jurnaliştii de la Reykjavik şi-au adus aminte de perioada în care Gheorghe Hagi s-a transformat într-un adevărat coşmar pentru apărarea nordicilor.

romania

Credit imagine: Eurosport

România are o a doua şansă de a ajunge la turneul final al Campionatului European, după ce a ratat calificarea din preliminarii. Prin barajul Ligii Naţiunilor, prima reprezentativă are de câştigat un mini-turneu, în care va întâlni în semifinale Islanda şi într-o eventuală finală câştigătoarea partidei Bulgaria - Ungaria.
Nordicii şi-au adus aminte de singurele întâlniri directe la nivel de prime reprezentative dintre cele două ţări. În preliminariile CM 1998, România, cu un Hagi magistral, a administrat un dublu 4-0 Islandei.
"Islanda nu a învins încă România la nivel de echipe naţionale de seniori, dar va avea ocazia să obţină un succes în premieră în semifinala barajului, din 26 martie.
Cele două echipe s-au întâlnit de două ori, în 1996 şi 1997, într-o perioadă în care România se afla în cel mai bun moment din istoria sa. Echipa tricolorilor era printre forţele Europei la acea vreme, obţinând calificări pe linie la turneele de Campionat European şi Mondial.
islanda
Pe 9 octombrie 1996, românii s-au impus cu 4-0 în Islanda, graţie geniului lui Hagi. Pe lângă liderul românilor, au mai marcat Moldovan, Gheorghe Popescu şi Dan Petrescu.
Formaţiile s-au întâlnit pentru a doua oară un an mai târziu, la Bucureşti. Pe 10 septembrie 1997, românii s-au impus din nou cu 4-0. Hagi a făcut iar un meci mare, fiind autorul unei duble. Pentru adversara noastră au mai înscris Constantin Gâlcă şi Dan Petrescu.
România a câştigat atunci detaşat grupa de calificare la Mondialul din 1998, cu 28 de puncte din 30 posibile", notează mbl.is.
Naționala României va juca cu Islanda în semifinalele barajului EURO organizat în urma rezultatelor din Liga Națiunilor, pe 26 martie la Reykjavic. În cazul în care "tricolorii" trec de nordici, vor juca în finala barajului cu câștigătoarea dintre Bulgaria și Ungaria, pe 31 martie, în deplasare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo