Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

România - Norvegia 1-1 | Mitriță: "Sper în continuare să ne calificăm!"

Cosmin Cioboata

Actualizat 16/10/2019 la 00:48 GMT+3

Naționala României a încheiat la egalitate meciul cu Norvegia (1-1) din preliminariile Campionatului European și are nevoie de cel puțin patru puncte în ultimele două partide.

Mitrita

Credit imagine: Getty Images

La finalul meciului de pe Arena Națională, marcatorul golului Alexandru Mitriță le-a mulțumit copiilor aflați în tribune și a vorbit despre șansele României la calificare:
Am făcut un joc bun, din păcate am luat gol în minutul 90. Vreau să le mulțumesc copiilor care au venit, când am intrat pe teren, mi-au dat lacrimile. Sper ca acești copii peste ani să ne reprezinte, să joace la un turneu final. Sper ca și noi să ne calificăm, dar acesta e fotbalul. Uneori te bucuri, alteori ești trist, a declarat Mitriță pentru ProTV
A fost ceva de nedescris, la final au strigat numele meu. Am dat și un tricou, îmi pare rău că nu am avut 100 de tricouri. Când te uiți pe hârtie, pare imposibil să scoți 4 puncte din dubla cu Suedia și Spania. Dar noi credem, atâta vreme cât sunt șanse noi vom lupta pentru calificare. Să dea Dumnezeu să câștigăm și să ne calificăm la Euro.
Romania - Norvegia

Mitriță: "George a ratat, dar suntem alături de el!"

George a ratat, dar au ratat și fotbaliști mari, nu trebuie să îi sărim în cap. Suntem alături de el. A fost un stres mare, și pentru noi, și pentru cei de pe bancă. A fost nervozitate la fina, din păcate, asta a fost, să nu putem învinge, a mai adăugat Mitriță.
După o primă repriză fără goluri, Bancu a căzut în careu și a obținut o lovitură de la 11 metri, spre bucuria celor 30.000 de copii aflați în tribune. Pușcaș n-a fost la fel de inspirat ca la Campionatul European de tineret și a ratat. În cele din urmă, Mitriță a deschis scorul pe Arena Națională după o fază personală, finalizată cu un șut minunat la colțul lung. Norvegia a egalat în prelungirile partidei (min 90+2), la fel ca în meciul precedent împotriva Spaniei.
Jucătorii lui Cosmin Contra s-au năpustit spre poarta lui Jarstein în speranța unei noi reușite, dar nu au avut noroc. S-a încheiat 1-1, la fel ca în cealaltă partidă importantă dintre Suedia și Spania. În urma rezultatelor din această seară, România a rămas pe locul al treilea. "Tricolorii" au nevoie de o victorie în următorul meci cu Suedia (15 noiembrie) și de un egal pe terenul Spaniei (18 noiembrie). Naționala Spaniei este cu un pas la EURO 2020 după remiza de pe terenului suedezilor.

Clasamentul grupei F

grupa

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo