Adi Mutu nu crede că Ucraina este superioară României! "Locul 2 ar trebui să fie al nostru"
România – Ucraina, primul meci din grupa E de la EURO, se joacă azi, de la ora 16:00, și e în format LIVETEXT pe site-ul Eurosport.ro. Adi Mutu este extrem de încrezător și este de părere că valorile echipelor sunt oarecum egale, chiar dacă adversarii au individualități mult peste tricolori.
Adrian Mutu.
Credit imagine: Getty Images
România – Ucraina deschide grupa E de la EURO 2024, astăzi, de la ora 16:00, pe Allianz Arena. Adi Mutu crede că doar Belgia are o valoare net superioară în această grupă, văzându-le pe celelalte echipe apropiate din punct de vedere valoric. Fostul atacant este de părere că tricolorii lui Edi Iordănescu ar trebui să se claseze pe poizția secundă în grupă și să obțină calificarea în optimi.
"(n.r. despre atuurile calificării) În primul rând, forța grupului și inspirația lui Edi Iordănescu. Avem jucători valoroși, dar împreună au dovedit că, după un început mai dificil, s-au mobilizat bine. Edi Iordănescu a reușit să scoată în evidență spiritul de echipă.
Am devenit puțin sceptic după primele meciuri, dar apoi am revenit la ceea ce credeam la început. Bineînțeles că, probabil, am și o doză de subiectivism, pentru că fiind un fost fotbalist al echipei naționale și un naționalist convins, bineînțeles că țin cu România!
(n.r. despre Edi Iordănescu) Este un tehnician foarte bun. Îmi place că are anumite principii și valori pe care merge și nu și le schimbă, principii sănătoase. Nu am asistat la niciun antrenament al lui, dar am auzit doar cuvinte frumoase despre el.
Sincer, avem șanse mari. Pe hârtie, superioară ne este clar Belgia. La nivel de nume, Ucraina poate are un lot mai marcant decât al nostru, dar asta nu le dă dreptul să ne fie superiori. Eu nu cred că ne sunt superiori! Nici Ucraina, nici Slovacia. Locul 2 ar trebui să fie al nostru", a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.
ECHIPA PROBABILĂ A ROMÂNIEI PENTRU MECIUL CU UCRAINA
În plus, forul european a realizat și un prim 11 probabil pentru ambele naționale, în echipa noastră fiind prezentă și o surpriză destul de mare. Potrivit UEFA, Edi Iordănescu ar urma să îl folosească pe Burcă pe post de fundaș dreapta, pentru a-i lăsa pe Drăgușin și Rus în centrul apărării.
Acest scenariu pare totuși puțin probabil, ținând cont că selecționerul are două opțiuni pentru acel post care chiar sunt obișnuite cu poziția respectivă, și anume Rațiu și Mogoș. În ceea ce privește naționala Ucrainei, UEFA nu prefigurează vreo surpriză.
Primul 11 probabil al României, potrivit UEFA: Moldovan; Burcă, Drăgușin, Rus, Bancu; Marius Marin, Răzvan Marin; Stanciu, Man, Drăguș, Mihăila
Primul 11 probabil al Ucrainei: Lunin; Konoplia, Zabarnyi, Matviyenko, Zinchenko; Shaparenko, Stepanenko, Sudakov; Tsygankov, Dovbyk, Mudryk
LOTUL ROMÂNIEI PENTRU EURO 2024
PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
Meciuri asemănătoare
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
3
0
Ukraine
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2232.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)