Georgienii, tupeu maxim înainte de optimile EURO: "Kvaratskhelia e mai bun decât toată echipa lor"
Actualizat 29/06/2024 la 11:00 GMT+3
În optimile de finală de la EURO 2024, Spania o va întâlni pe Georgia, la Koln, duminică, 30 iunie, de la ora 22:00. Înainte de meciul direct dintre cele două selecționate, portarul naționalei care se află la primul turneu final din istorie a făcut o declarație care a "șocat" pe toată lumea.
Khvicha Kvaratskhelia
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Mario Soare
Goalkeeper-ul celor de la Valencia, Giorgi Mamardashvili a făcut referire la duelul care se va juca pe stadionul unde România a disputat meciul din etapa secundă a grupelor, contra Belgiei. Cel care a impresionat prin paradele sale de la această ediție de Campionat European a pus deasupra întregului lot al spaniolilor valoarea individuală a starului reprezentativei georgiene, Kvicha Kvaratskhelia și a stârnit reacții controversate în presa spaniolă:
"Kvaratskhelia este mai bun decât toată echipa Spaniei. Nu vreau să spun că vom câștiga partida, dar putem să îi punem mari probleme Spaniei, chiar dacă sunt favoriții competiției", au fost cuvintele lui Giorgi Mamardashvili, despre selecționata "Furiei Roja" și despre coechipierul său, conform AS.
Goalkeeper-ul georgienilor a uitat de intervențiile nemaipomenite de până acum și vrea să impresioneze cel mai tare cu Spania
De asemenea, portarul care a fost inclus în primul 11 al celor mai în formă fotbaliștii de la Campionatul European, după încheierea fazei grupelor, a vorbit și despre paradele sale de până acum. Totuși, jucătorul Valenciei promite să facă "meciul vieții sale" contra reprezentativei antrenate de Luis de la Fuente:
"Cea mai bună intervenție a mea de la acest Campionat European vreau să fie când jucăm împotriva lor (n.r. Spania)", a adăugat acesta.
Giorgi Mamardashvili este din ce în ce mai "curtat" de marile cluburi europene, după prestațiile sale de excepție de la acest turneu final, iar cea mai "insistentă" formație în legătură cu transferul său este Atletico Madrid. Întrebat fiind de ceea ce vrea să facă după Campionatul European, portarul Georgiei a subliniat că este dedicat în totalitate întrecerii din Germania, dar că anunțul privind viitorul său nu va întârzia să apară:
"În acest moment sunt concentrat doar pe turneul final și pe meciul cu Spania. Despre viitorul meu voi vorbi în următoarele zile", a mai spus Giorgi Mamardashvili.
Portarul clubului din LaLiga a mai transmis că cel mai important pentru naționala țării sale în duelul contra spaniolilor este să "ne apărăm bine și să vedem dacă putem să îi prindem pe contraatac, pentru că avem jucători de calitate și rapizi în ofensivă". De asemenea, goalkeeper-ul georgienilor a punctat că "este clar ce avem de făcut, trebuie doar să aplicăm această tactică".
Mamardashvili, cel mai bun portar din faza grupelor de la EURO 2024
Giorgi Mamardashvili a adus aminte de antrenorul cu portarii de la Valencia care l-a ajutat enorm să evolueze și să ajungă la acest nivel, dar și de felul în care percepe șansele Spaniei la cucerirea titlului european. Portarul Georgiei a adus în discuție numele a doi reprezentanți ai lotului "Furiei Roja".
"Ochotorena (n.r. antrenorul cu portarii de la Valencia) mi-a spus foarte multe lucruri prețioase și am învățat multe de la el, sunt foarte recunoscător pentru asta. Nu am putut să ne bucurăm foarte tare după victoria cu Portugalia, pentru că am început să ne pregătim de meciul cu Spania. Pentru mine, spaniolii au o echipă grozavă și sunt favoriții acestei competiții.
Noi trebuie să continuăm la un nivel ridicat ca până acum. Unai Simon este un portar extraordinar, după mine, cel mai bun din sezonul trecut, iar Lamine Yamal este un jucător foarte tânăr care are calitate", a completat goalkeeper-ul Georgiei.
Giorgi Mamardashvili a avut 20 de intervenții salvatoare în meciurile din faza grupelor și conduce în acest clasament. În spatele său, conform statisticilor UEFA, se poziționează portarul român, Florin Niță, care a înregistrat 13 parade cruciale. Meciul dintre Spania și Georgia se va disputa duminică, 30 iunie, de la ora 22:00, la Koln.
Promo
Promo