Golul din inima mare a lui Eriksen, insuficient pentru Danemarca. Slovenia, punct uriaș în Grupa C
Publicat 16/06/2024 la 20:58 GMT+3
Danemarca - Slovenia, a doua partidă a zilei de duminică de la EURO 2024, s-a terminat egal, 1-1. Nordicii au deschis scorul prin Eriksen, iar Slovenia a dat lovitura pe final, obținând un punct uriaș.
Słowenia walczyła z Danią w ME 2024
Credit imagine: Getty Images
Al doilea meci al zilei de duminică de la EURO 2024 le-a adus față în față pe Slovenia și Danemarca, în prima rundă din Grupa C, de unde mai fac parte Serbia și Anglia.
Danemarca, echipa favorită în această partidă, a fost cea care a deschis scorul la capătul primelor 17 minute de joc.
La fix 1.100 de zile distanță de când suferea un stop cardiac în timpul partidei Danemarca - Finlanda, la EURO 2020, Christian Eriksen, la primul său meci la turneul european de la acel incident, a marcat pentru 1-0. Devierea cu călcâiul a lui Wind l-a lăsat pe fotbalistul lui Manchester United în poziție perfectă, iar acesta nu i-a dat vreo speranță lui Oblak, portarul lui Atletico Madrid văzându-se învins.
Pentru Eriksen, golul venit la fix trei ani și 4 zile de la meciul care se putea transforma într-o tragedie, este primul reușit din carieră la un turneu final european.
În continuare, slovenii nu au dat semne de revenire, ba din contră au fost aproape de autogol în minutul 28. Sesko a încercat să respingă, dar mingea a ricoșat pe lângă poartă, și avantajul Danemarcei a rămas minim.
Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, iar naționala daneză a intrat cu un singur gol în fața la cabine.
În startul părții a doua, Danemarca a semnat o ocazie importantă de a se desprinde la 2-0. Eriksen a executat o lovitură liberă, iar reluarea lui Christensen a fost deviată de un adversar, mingea trecând puțin pe lângă țintă.
Tot Danemarca a continuat să fie echipa mai periculoasă, în căutarea celui de-al doilea gol, dar tentativa lui Rasmus Hojlund din minutul 65 a eșuat. Oblak a fost însă la locul potrivit și s-a opus, avantajul danezilor rămânând unul fragil.
Slovenia i-a luat un punct Danemarcei în grupa c
Când Danemarca părea că se îndreaptă spre o victorie la limită, slovacii au dat lovitura și au restabilit egalitatea la 1.
Prima dată, slovenii s-au apropiat de egalare prin Gnezda Cerin, care a reluat cu capul centrarea lui Sporar, dar mingea a trecut pe lângă vinclu.
Mai apoi, Sesko a semnat cea mai mare ocazie a slovenilor. Tânărul atacant a șutat din voleu de la distanță, iar mingea a lovit bara, dar în cele din urmă golul egalizator a venit.
În minutul 77, scorul s-a făcut 1-1, în urma executării unui corner mingea ajungând la Erik Janza, iar șutul puternic al acestuia a fost deviat decisiv de Morten Hjulmand.
Partida dintre Slovenia și Danemarca s-a terminat cu egalitate, 1-1, slovenii luând un punct important din confruntarea cu Danemarca, echipă care a făcut un pas în spate și care a fost taxată.
În continuare, ultimul meci al zilei de duminică la EURO, de la ora 22:00, este capul de afiș Serbia - Anglia, a doua partidă din Grupa C.
ECHIPELE DE START ÎN SLOVENIA - DANEMARCA
Slovenia:
1. Jan Oblak (căpitan) - 2. Zan Karnicnik, 21. Vanja Druksic, 6. Jaka Bijol, 13. Erik Janza - 20. Petar Stojanovic, 22. Adam Gnezda Cerin, 10. Timi Elsnik, 17. Jan Mlakar - 9. Andraz Sporar, 11. Benjamin Sesko. Selecţioner: Matjaz Kek.
Rezerve: 12. Vid Belec, 16. Igor Vekic - 3. Jure Balkovec, 4. Miha Blazic, 5. Jon Gorenc Stankovic, 23. David Brekalo, 7. Benjamin Verbic, 8. Sandi Lovric, 14. Jasmin Kurtic, 15. Tomi Horvat, 24. Nino Zugelj, 25. Adrian Zeljkovic, 26. Josip Ilicic, 18. Zan Vipotnik, 19. Zan Celar.
Danemarca:
1. Kasper Schmeichel (căpitan) - 6. Andreas Christensen, 2. Joachim Andersen, 3. Jannik Vestergaard - 18. Alexander Bah, 21. Morten Hjulmand, 23. Pierre-Emile Hoejbjerg, 17. Rasmus Kristensen - 10. Christian Eriksen - 19. Jonas Wind, 9. Rasmus Hoejlund. Selecţioner: Kasper Hjulmand.
Rezerve: 16. Mads Hermansen, 22. Frederik Roennow - 4. Simon Kjaer, 5. Joakim Maehle, 13. Mathias Joergensen, 17. Victor Kristiansen, 7. Mathias Jensen, 8. Thomas Delaney, 15. Christian Noergaard, 24. Anders Dreyer, 26. Jacob Bruun Larsen, 11. Andreas Skov Olsen, 12. Kasper Dolberg, 14. Mikkel Damsgaard, 20. Yussuf Poulsen.
Promo
Promo