"O lovitură în ceafă!". Griezmann, săgeţi către Deschamps, după eliminarea de la Euro. Cum a răspuns selecţionerul

Eliminarea în semifinalele EURO 2024 în faţa Spaniei (1-2) este "o lovitură în ceafă" pentru echipa de fotbal a Franţei, a declarat Antoine Griezmann, care a încercat să dea ''totul", în ciuda schimbărilor tactice şi a trecerilor pe banca de rezerve în timpul turneului final din Germania.

Antoine Griezmann, nemulţumit că a fost rezervă în două partide la Euro

Credit imagine: Getty Images

"Vestiarul este enervat, trist, este o lovitură în ceafă", a relatat jucătorul după meciul de la Munchen, recunoscând totodată că spaniolii "au fost mai buni'' decât Les Bleus.
Întrebat despre bilanţul personal la EURO 2024, Griezmann a recunoscut că a început ''mai prost" competiţia, dar s-a simţit "din ce în ce mai bine pe parcurs'.
"Şi am fost şi pe banca de rezerve", a mai adăugat mijlocaşul francez, rezervă la meciurile cu Olanda şi Spania.
"Am încercat să dau totul, cu multe schimbări tactice, schimbări de poziţie de la un meci la altul, deci a trebuit tot timpul să ne adaptăm", a precizat Griezmann, care a jucat mijlocaş, iar apoi al doilea atacant.
"Că înţeleg sau nu acest nou statut de rezervă, este ceva personal. Dar aceasta este viaţa fotbalistului. Sunt alţii care nu au jucat niciun minut, deci nu mă voi plânge tocmai eu", a conchis Griezmann.

Deschamps se consideră principalul vinovat pentru eliminarea de la Euro

Didier Deschamps şi-a asumat răspunderea pentru eliminarea Les Bleus în semifinalele EURO 2024, după înfrângerea la limită suferită în faţa Spaniei (scor 1-2), marţi seara, la Munchen.
"Responsabilitatea este a mea", a spus tehnicianul la conferinţa de presă de după meci, ca răspuns la o întrebare despre turneul foarte dezamăgitor al celor doi lideri ai săi, Kylian Mbappe şi Antoine Griezmann.
"În faţa unei echipe spaniole de această calitate, trebuie să fii cel mai bun. Nu o să caut scuze, dar când am început nu l-am avut pe Aurelien Tchouameni, Adrien Rabiot a fost accidentat, Upamecano a ajuns în condiţii grele. Ne-am ocupat de cele mai stringente nevoi, fiind cât se poate de eficienţi, în ciuda tuturor lucrurilor. Nivelul era ceva mai sus, chiar dacă am avut norocul să deschidem scorul", a explicat Deschamps.
"În joc, această echipă spaniolă are foarte mult control. Am fost mai puţin eficienţi în orientarea jocului. Ne-a lipsit verticalitatea, chiar dacă am forţat până la capăt. Nu îi voi învinovăţi pe jucători, pentru că au dat tot ceea ce au avut. Nu au fost toţi 100% pentru această competiţie din diferite motive', a continuat el.
Întrebat despre criticile la adresa stilului de joc nespectaculos al Les Blues şi a lipsei de eficienţă ofensivă, Deschamps a răspuns că nu a negat ''niciodată'' această situaţie, dar, potrivit lui, echipa sa nu a fost "la 100% din potenţial".

Giroud, la ultimul meci pentru Franţa

Selecţionerul a avut un cuvânt şi pentru Olivier Giroud, golgheterul istoric al naţionalei Franţei (57 de goluri) care a disputat ultimul său meci alături de Les Bleus, intrând pe teren în finalul duelului cu Spania.
"Este dezamăgit ca toţi jucătorii. A fost acolo de la început, e ultimul rămas de la primul meci împotriva Uruguayului de la Le Havre (prima întâlnire din era Deschamps, în 2012 - n.red.). A avut momente grele şi a ajuns să fie cel mai bun marcator. Este un exemplu de longevitate, seriozitate şi profesionalism. Chiar dacă a avut mai puţin timp de joc la EURO, a fost pe deplin implicat în grup. A fost unul dintre lideri, chiar dacă nu era pe teren. Sunt bucuros să-i spun 'Bravo' şi să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut", a precizat Deschamps.
Franţa a deschis scorul la Munchen prin Randal Kolo Muani (9), însă Spania a egalat printr-o execuţie senzaţională a tânărului Lamine Yamal (21), iar apoi a marcat golul victoriei prin Dani Olmo, al cărui şut a fost deviat în propria poartă de Jules Kounde (25).
Spania va înfrunta în finala EURO 2024 câştigătoarea partidei dintre Anglia şi Olanda, programată miercuri la Dortmund.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo