România, codașă la capitole importante! Două țări duc la EURO mai puțini jucători din Top 5 ligi

România va participa la EURO după o pauză de 8 ani, dar nivelul la care au jucat fotbaliștii noștri în sezonul recent încheiat nu e unul dătător de speranțe. Dintre cele 24 de echipe calificate, doar Georgia și Slovenia merg la turneul final cu mai puțini jucători care au evoluat la echipe din top 5 campionate în ultimul an. În plus, România are în lot 3 oameni care nu joacă în Europa.

Ianis Hagi și Radu Drăguși, sărbătorind calificarea României la EURO 2024

Credit imagine: Getty Images

România a profitat din plin de grupa accesibilă din preliminarii și s-a calificat en-fanfare la EURO 2024, terminând campania neînvinsă. Evident, concurența va fi mult mai mare la turneul final, dar există speranțe că putem trece de grupe, iar cei mai optimiști specialiști vorbesc chiar de sferturi sau semifinale.
Judecând după nivelul la care au jucat fotbaliștii noștri în ultimul an, aceste scenarii optimiste sunt oarecum nefondate. Dintre cei 26 de jucători convocați de Edi Iordănescu pentru turneul final din Germania, doar 5 provin de la echipe care au jucat în sezonul recent încheiat în top 5 campionate ale Europei. Pe listă l-am inclus și pe Horațiu Moldovan, care nu a jucat niciun minut de când s-a transferat la Atletico Madrid. Ceilalți 4 sunt Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Ianis Hagi (Alaves), Radu Drăgușin (Genoa / Tottenham) și Răzvan Marin (Empoli). Statistica are la bază strict ce s-a întâmplat în sezonul precedent, astfel că Dennis Man și Valentin Mihăilă nu pot fi incluși pe listă, chiar dacă au promovat cu Parma și practic acum sunt legitimați la o echipă din Serie A.
Dintre celelalte 23 de echipe calificate la EURO, doar Georgia (3) și Slovenia (4) au în loturi mai puțini jucători care au evoluat în sezonul trecut în Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga sau Ligue 1. În ceea ce privește adversarele României din faza grupelor, diferența e semnificativă. Belgia are 18 fotbaliști ce provin din campionatele de top, Slovacia are 10, iar Ucraina are 9.
La polul opus se află Germania, Italia și Anglia, care merg la EURO numai cu jucători de la echipe din top 5 campionate ale Europei. Franța ar fi putut fără probleme să fie într-o situație asemănătoare, dar convocarea lui Kante (Al Ittihad) face ca Deschamps să aibă în lot "doar" 25 de oameni care joacă în cele mai tari ligi ale lumii.

România și Georgia, singurele echipe care merg la EURO cu câte 3 jucători care au evoluat în afara Europei în sezonul precedent

Un alt capitol la care România este codașă e cel al numărului de jucători care provin de la echipe din afara Europei. Nicolae Stanciu, Andrei Burcă și Denis Alibec au jucat în Arabia Saudită și Qatar în stagiunea trecută, dar nu la echipe de top din țările respective. Deși în ultimul an și jumătate nenumărate staruri au ales drumul Arabiei Saudite sau al Statelor Unite, nu există decât o singură națională care merge la EURO cu atât de mulți jucători care nu joacă în Europa. Este vorba despre Georgia, care are tot 3 oameni ce provin de la formații din afara "Bătrânului Continent".
Germania, Italia, Danemarca, Austria, Anglia, Ucraina și Cehia sunt singurele naționale formate exclusiv din jucători care au evoluat în Europa în sezonul 2023-2024. Portugalia, Slovacia, Serbia, Scoția, Albania ți Ungaria au în lot câte doi jucători din afara Europei, iar Spania, Croația, Slovenia, Elveția, Polonia, Olanda, Franța, Belgia și Turcia au câte un singur "intrus".
Ca o concluzie, printre atuurile României la EURO nu se numără nici pe departe experiența jucătorilor la cel mai înalt nivel din fotbalul mondial. Tricolorii vor trebui să compenseze prin forța grupului, unitate și dăruire pentru a demonstra că merită din plin să fie la "masa bogaților" din fotbalul continental.
Lotul României pentru EURO 2024
  • Portari: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
  • Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
  • Mijlocași: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
  • Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).






Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo