UEFA a numit arbitrul la România - Olanda! A fost implicat în trecut într-un scandal de corupție
De Nicu Savin
Actualizat 28/06/2024 la 19:36 GMT+3
Meciul din optimile de finală de la EURO 2024 dintre România și Olanda va fi arbitrat de germanul, Felix Zwayer, după cum a anunțat directorul executiv UEFA, Roberto Rosetti. Germanul se bucură de o cotă bună la nivel european, dar CV-ul său este pătat de implicarea într-un scandal de corupție pentru care a fost suspendat.
Felix Zwayer
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Mario Soare
Partida dintre selecționata țării noastre și cea poreclită "portocala mecanică" va fi penultima din faza optimilor de finală de la turneul final din Germania. Jocul este programat să înceapă marți, 2 iulie, de la ora 19:00 și se va desfășura pe "Allianz Arena", din Munchen.
Unul dintre reprezentanții UEFA, Roberto Rosetti, a precizat că înfruntarea în care este implicată trupa lui Edi Iordănescu va fi oficializată de Felix Zwayer, un central cu experiență în meciurile internaționale, dar care are imaginea "pătată" în fotbalul de nivel înalt.
Până acum, la această ediție de turneu final continental, arbitrul neamț a fost repartizat la un singur duel din faza grupelor. Felix Zwayer a condus de la centru confruntarea dintre Turcia și Portugalia, încheiată cu scorul de 3-0 în favoarea lusitanilor. În acel meci, germanul a scos cinci cartonașe galbene, toate acordate în prima repriză.
Țara noastră și relația cu Felix Zwayer: meciurile echipelor de club și cel al naționalei conduse de german
Pe naționala României, centralul neamț a mai arbitrat-o o singură dată, într-un meci contra selecționatei din Muntenegru. Se întâmpla într-un meci din ”Liga Națiunilor”, în anul 2018, iar întâlnirea s-a terminat cu victoria reprezentativei țării noastre, 1-0 în deplasare.
Felix Zwayer a fost responsabil cu deciziile din teren și la alte trei dueluri ale echipelor de club din România. În anul 2012, în preliminariile UEFA Europa League, Rapid București era arbitrată de german într-o partidă jucată contra olandezilor de la Heerenven. FCSB și CFR Cluj au mai fost și ele conduse de neamț, în meciuri jucate împotriva celor de la Aalborg, respectiv, Lazio.
Felix Zwayer, acuzat de aranjarea unui meci din UEFA Europa League, dar și de "trucuri" ilegale comise în Germania
Totuși, numele lui Felix Zwayer este în continuare strâns legat de cazul de corupție în care a fost implicat cu ani în urmă, eveniment care i-a marcat întreaga carieră. În anul 2022, la un meci disputat în UEFA Europa League, între West Ham United și Lyon, germanul a luat niște decizii ”bizare”, care au părut să favorizeze pe nedrept una dintre cele două formații.
Neamțul a condus acel duel de la centrul terenului, iar cu câteva minute înainte de finalul primei părți, a luat o decizie controversată, care a pus pe "jar" banca de rezerve și stafful tehnic al englezilor. Felix Zwayer i-a arătat cartonașul roșu lui Aaron Creswell, la capătul unei faze în care fundașul stânga al lui West Ham United a comis un fault tactic asupra lui Moussa Dembele.
David Moyes a reacționat dur la adresa lui Felix Zwayer și a fost de părere că arbitrul german ar fi încasat o sumă de bani pentru a se implica direct în stabilirea rezultatului final al acelui joc, conform celor de la Daily Star. Francezii de la Lyon au obținut un rezultat de egalitate la acea vreme, care i-a avantajat privind returul din "Hexagon".
Nu a fost singura dată când Felix Zwayer a fost implicat în asemenea situații care nu caracterizează munca unui arbitru de un asemenea calibru care activează la un nivel de top. În anul 2005, germanul a fost suspendat pentru o perioadă de șase luni de zile, din pricina existenței unor acuzații referitoare la un scandal al boicotării unui meci.
Acesta ar fi primit suma de 300 de euro, alături de un alt arbitru, pentru a schimba soarta unei echipe din Germania. Felix Zwayer a fost pus pe "lista neagră" pentru moment de către Liga Profesionistă de Fotbal din Germania, iar informația conform căreia acesta a fost suspendat pentru jumătate de an a fost făcută publică mulți ani până când o publicație locală a descris cazul.
Felix Zwayer, criticat aspru de Bellingham acum doi ani: "Nu este posibil"
Cel mai recent eveniment în care Felix Zwayer nu a fost deloc văzut bine de către unii dintre fotbaliștii aflați pe teren pe care îi conducea a fost consemnat în derby-ul din Bundesliga, de acum două sezoane, dintre Bayern Munchen și Borussia Dortmund. Pe atunci, germanul ar fi fluierat prea ușor la anumite intervenții comise de fotbaliștii echipei conduse de Edin Terzic, iar Jude Bellingham, care evolua, pe atunci, la Borussia Dortmund, s-a revoltat la finalul partidei.
Actualul jucător al celor de la Real Madrid transmitea, pe atunci, că "nu este posibil să numești un arbitru care a aranjat meciuri în trecut la un derby al campionatului", conform sursei precizate anterior.
Arbitrii din Germania devin o "tradiție" pentru fotbaliștii lui Edi Iordănescu la acest Campionat European. Felix Zwayer va fi cel de-al doilea arbitru german care oficializează două înfruntări consecutive ale României la acest Campionat European. Duelul "tricolorilor" cu Slovacia, terminat cu o remiză, a fost condus de la centrul terenului de Daniel Siebert. Partida dintre naționala noastră și selecționata batavă se va disputa marți, 2 iulie, de la ora 19:00, pe "Allianz Arena", din Munchen.
Promo
Promo