Un olandez fără vreun minut la EURO, transferat pe 45 de milioane de € înaintea meciului cu România
Publicat 29/06/2024 la 10:47 GMT+3
Ian Maatsen a fost cumpărat de Aston Villa de la Chelsea în schimbul sumei de 45 de milioane de €. Fundașul stânga a semnat chiar în timp ce se afla în cantonamentul naționalei Olandei, care se pregătește de meciul cu România din optimile EURO 2024.
Memphis Depay and Ian Maatsen
Credit imagine: Getty Images
România se va duela cu Olanda în optimile de finală de la EURO 2024, iar diferența de valoare dintre cele două echipe este uriașă în favoarea batavilor. În timp ce Radu Drăgușin a devenit acum 6 luni cel mai scump român din istorie, Tottenham plătind pentru el 35 de milioane de €, fotbaliștii olandezi sunt în fiecare perioadă de mercato la mare căutare și sunt transferați pe sume uriașe.
Cu 3 zile înaintea meciului cu România, un internațional olandez a schimbat echipa. Este vorba despre Ian Maatsen, fundașul stânga care a ajuns în lotul lui Ronaldo Koeman cu doar câteva zile înainte de startul Campionatului European. Acesta era în vacanță, dar a fost chemat de urgență, după ce Frenkie de Jong s-a accidentat.
În sezonul precedent, Maatsen a fost împrumutat de Chelsea la Borussia Dortmund, unde a avut evoluții foarte apreciate. Olandezul mai avea contract cu londonezii până în 2026, dar nevoia de a vinde a grupării de pe Stamford Bridge a dus la cedarea acestuia la Aston Villa. Formația din Birmingham va plăti 45 de milioane de € în schimbul jucătorului de 22 de ani, care a semnat un contract valabil până în 2030.
Ian Maatsen, al doilea cel mai scump jucător din istoria lui Aston Villa
Probabil că Chelsea a renunțat definitiv la Maatsen pentru că îi are pe postul de fundaș stânga pe Cucurella și pe Ben Chilwell, care din sezonul viitor e așteptat să revină, după ce pe precedentul l-a ratat aproape complet din cauza unor accidentări.
Ian Maatsen a devenit al doilea cel mai scump transfer din istoria celor de la Aston Villa. Doar Moussa Diaby, cumpărat de la Leverkusen în vara anului trecut cu 55 de milioane de €, a costat mai mult clubul de pe Villa Park.
Ian Maatsen a început fotbalul la Feyenoord, dar a mai trecut și pe la Academiile celor de la Sparta Rotterdam și PSV. Chelsea l-a luat de la gruparea din Eindhoven pe când era doar un puști promițător în schimbul a numai 110.000 de €. Olandezul a debutat la nivel de seniori la Charlton, unde a fost împrumutat de Chelsea în sezonul 2020-2021. Ulterior a mai jucat tot sub formă de împrumut la Coventry City (2021-2022) și Burnley (2022-2023), cu ultima echipă reușind promovarea în Premier League. În prima jumătate a stagiunii precedente a fost păstrat de Pochettino în lotul lui Chelsea, dar nu și-a găsit prea des loc în echipă și în iarnă a fost împrumutat la Borussia Dortmund, unde randamentul său a fost excelent. Nemții ar fi vrut să-l cumpere definitiv, însă nu au putut concura cu Aston Villa la nivel financiar, astfel că fundașul stânga va juca în Premier League din august.
Maatsen nu a jucat niciun minut în cele 3 meciuri ale Olandei de la EURO, Koeman utilizându-l pe Nathan Ake în flancul stâng al defensivei. În mod normal el va fi rezervă și contra României, dar nu e exclus să bifeze primele sale minute la un turneu final. De altfel, el nu a debutat încă la prima reprezentativă a Olandei.
Promo
Promo