Verde pentru Euro! Motivul pentru care Southgate l-a obligat pe Shaw să poarte vestă verde la antrenamentul Angliei

Luke Shaw a făcut pentru prima oară un antrenament complet cu naţionala Angliei şi se speră că va fi apt pentru al 3-lea meci din grupă sau pentru fazele eliminatorii ale Euro 2024. Fundaşul stânga a purtat ieri o vestă verde la şedinţa de pregătire, pentru ca ceilalţi coechipieri să îl protejeze.

Luke Shaw

Credit imagine: Getty Images

Veşti bune pentru Southgate, cu doar 5 zile înainte de debutul la Campionatul European. Luke Shaw, fotbalistul care a fost păstrat în lot în ciuda faptului că nu a jucat vreun meci oficial din februarie, a revenit la antrenamentele normale.
Fundaşul stânga a fost punct fix în ultimii ani pentru "Three Lions", dar forma lui fizică din prezent e discutabilă, abia revenind după o accidentare gravă. În ultimele 4 luni şi jumătate, apărătorul de bandă al "diavolilor" nu a putut fi folosit, dar selecţionerul s-a încăpăţânat să îl păstreze în lotul pentru turneul final din Germania. Asta pentru că nu are opţiuni excelente în acea zonă (cum se întâmplă în banda dreaptă, de exemplu), dar şi pentru că medicii i-au spus că Shaw va fi la un nivel destul de bun în câteva săptămâni.
Pentru moment, fundaşul de 28 de ani a luat parte la primul său antrenament complet alături de jucătorii naţionalei, dar a purtat o vestă verde. El a fost singurul fotbalist cu un "pieptar" de culoare diferită, iar jurnaliştii englezi au explicat motivul din spatele acestei decizii: Southgate a vrut să fie sigur că ceilalţi fotbalişti îl protejează în timpul jocului şcoală. În vâltoarea acţiunilor, era posibil să "se bage material", astfel că selecţionerul a vrut să aibă garanţii că Shaw va fi scutit de intrări dure, ca nu cumva să sufere vreo recidivă.

Dilemele lui Southgate, înainte de Euro 2024

Semifinalistă la Cupa Mondială din 2018 (din Rusia) și finalistă la Campionatul Euro 2020, naționala Angliei e văzută acum de specialiști principala favorită la Euro, depășind-o în opinia bookmakerilor pe Franța (cotă 4,5 vs 4,7). La asta a contribuit din plin forța ofensivă fabuloasă a "Three Lions", care au 7 jucători de atac (Kane, Bellingham, Foden, Saka, Palmer, Watkins și Bowen= care au marcat nu mai puțin de 186 de goluri în ultima stagiune.
Southgate va fi nevoit să aleagă inspirat între jucători world class, însă presa engleză susține că lucrurile sunt mai simple decât par, pe hârtie. Kane, "Gheata de aur" a Europei (cu 44 de goluri în 45 de partide) e punct fix, căpitanul naționalei fiind și cel mai bun marcator din istoria "Three Lions". Chiar dacă Watkins vine după o stagiune cu 27 de reușite pentru Aston Villa, ducând echipa de unul singur în Champions League, el are o șansă reală de a juca doar în meciul 3 din grupă, presupunând că Anglia își va fi câștigat primele două partide.
În banda dreapta, Saka e de asemenea "abonat" la titularizare, deși Bowen a reușit în ultimul sezon același număr de goluri ca el, 20. Singura discuție care se ridică e legată de postul de aripă stânga, în contextul în care în centru Bellingham e inamovibil la rândul său. Exista și varianta ca starul lui Real Madrid să fie folosit mai retras, lângă Rice, dar probabil că stafful tehnic nu va opta la această variantă. Revenind la postul de atacant de bandă stângă, Foden vine după sezonul carierei, în care a marcat 27 de goluri pentru City și a fost declarat jucătorul anului în Premier League. El are prima șansă la titularizare, dar pe acel post mai sunt alți doi fotbaliști de calitate: Gordon și Grealish. În plus, Southgate ar putea să îi facă loc pe acel post chiar și lui Cole Palmer, care s-a luptat până spre finalul sezonului la titlul de golgheter, cu Haaland. Starul lui Chelsea preferă zona centrală sau chiar flancul drept, dar Bellingham și Saka nu doar că sunt siguri de statutul de titular, dar pare și improbabil ca cei doi să fie schimbați rapid în decursul partidelor.
Dacă în ofensivă lucrurile par să stea ideal pentru Anglia, Southgate trebuie să rezolve dilemele din apărare, înainte de primul meci de la Euro, cu Serbia.
Maguire, care la națională se transforma într-un fotbalist world class, fiind cel mai important jucător pentru selecționer, nu s-a recuperat după accidentarea suferită și nici măcar nu a fost păstrat în lot. Guehi, de la Palace, părea varianta ideală în aceste condiții, lângă Stones, dar și acesta acuză mici probleme după ultimul amical. Ca atare, englezii vorbesc despre posibilitatea ca Dunk, apărătorul lui Brighton, să aibă o șansă rară de a juca titular la un turneu final, dacă Guehi nu va fi la 100% până în weekend.
De asemenea, o problemă mare e reprezentată de banda stângă, acolo unde Luke Shaw e într-o situație similară cu Maguire. Totuși, medicii sunt mai optimiști în legătură cu apărătoul de 28 de ani, fiind șanse mari ca el să fie recuperat total până la ora celui de-al treilea meci din grupă. Până atunci, postul de fundaș stânga va fi asigurat probabil de Trippier, la origine fundaș dreapta.
Cum va arăta Anglia contra Serbiei
  • Pickford - Walker, Stones, Guehi, Trippier - Alexander-Arnold, Rice - Saka, Bellingham, Foden - Kane
Programul Angliei la Euro:
16 iunie - Serbia - Anglia
20 iunie - Danemarca - Anglia
25 iunie - Anglia - Slovenia

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo