Anunțul UEFA, după ce România U21 a avut un penalty refuzat cu Spania, la EURO! "Au fost răsplătiți"
România U21 a pierdut dramatic în fața Spaniei U21, la Campionatul European de tineret. La scorul de 1-0 în favoarea tricolorilor, arbitrul întâlnirii a refuzat un penalty pentru echipa noastră, după ce mingea atinsese mâna unui fundaș advers în careul spaniolilor.
Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV
Sursa video: Eurosport
România U21 a suferit o înfrângere incredibilă pe finalul partidei cu Spania de la Campionatul European. Elevii lui Daniel Pancu au condus din minutul 4 până în minutul 85, dar eliminarea lui Vladislav Blănuță a provocat haos în defensiva "tricolorilor", care au fost întorși în doar 3 minute.
Tricolorii au fost eliminați și matematic de la EURO 2025, după victoria Italiei U21 împotriva Slovaciei U21. România putea, însă, să beneficieze de un penalty în repriza secundă, la scorul de 1-0, iar datele probelemei ar fi putut fi cu totul altele. Arbtirul nici măcar nu a fost chemat să revadă faza la monitorul VAR, iar soarta meciului a fost întoarsă de iberici.
UEFA a scris despre meciul echipei lui Daniel Pancu, menționând că România a contribuit la spectacolul fotbalistic din teren. Forul continental mai scrie că spaniolii au fost răsplătiți pentru insistența lor, dar nu au notat nimic despre acea fază controversată din careul formației antrenate de Santi Denia.
""La Rojita" a reușit o revenire incredibilă! A fost o confruntare extraordinară, plină de dramă și de calitate. România a contribuit din plin la acest spectacol.
Mai mult decât atât, până spre final, părea că România execută perfect planul de joc. Apoi însă, în stilul ei caracteristic, Spania a revenit pentru a obține o victorie uluitoare.
A fost un privilegiu să vedem așa ceva! Jucătorii lui Santi Denia au lăsat totul pentru finalul jocului dar, încă o dată, au luat toate punctele. Spaniolii au fost răsplătiți, pentru presiunea pusă pe o echipă curajoasă a României", au notat cei de la UEFA.
Daniel Pancu, mândru de elevii săi, a anunțat că nu va mai continua pe banca naționalei de tineret
La finalul meciului pe care l-a urmărit din tribune, selecționerul Daniel Pancu și-a felicitat jucătorii pentru prestația avută în fața uneia dintre favoritele la câștigarea trofeului. Acesta știa că meciul va fi decis de cei care vor intra de pe bancă, susținând că nu și-ar fi dorit să facă shimbări. Pancu a confirmat faptul că se va despărți de selecționata U21 la finalul acestui campionat european:
"În primul rând, cred că e o echipă care, cel puțin pe mine, m-a făcut mândru că sunt român. Cred că și pe cei din tribună. Le mulțumim că au fost alături de noi în acest moment și împotriva unui adversar extrem de dificil. Cred că le-am oferit motive de satisfacție și celor de acasă. Din păcate, tot înfrângere scrie pe tabelă, la final. Am avut o șansă mare de a merge mai departe din această grupă, Iar eu aș fi considerat această performanță echivalentă cu câștigarea trofeului. Jucătorii s-au autodepășit. Organizare ireproșabilă, voință, dăruire.
Din păcate, a trebuit să fac schimbări. Nu aș fi schimbat pe nimeni. Resursele, ritmul din campionatul nostru: aici plătim. I-am spus la pauză lui Marius Niculae că acest joc va fi decis de jucătorii care vor veni de pe bancă. Uitându-te la ei pe bancă, sunt jucători cotați la zeci de milioane. Din păcate, am avut dreptate.
Las și ceva în urmă viitorului selecționer. O să aibă mai mulți jucători care au participat la un turneu final. Eu am avut cinci. Nu, eu în niciun caz. Contractul meu se încheie pe 30 iunie. Va fi, cu siguranță, altcineva", a declarat Pancu, citat de sport.ro.
România va juca ultimul meci din gurpă împotriva țării gazdă, Slovacia. Partida programată marți, 17 iunie, va începe la ora 22:00 și se va disputa la Bratislava.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)