Campionatul European feminin, câștigat de Anglia, o competiție a tuturor recordurilor

Cu 29 din cele 31 de meciuri cu casele închise, aproximativ 657.300 spectatori în ansamblul turneului şi fan-zone mai mult sau mai puţin pline, EURO 2025 găzduit de Elveţia a doborât recordul pentru public la un Campionat European de fotbal feminin.

Leah Williamson and Keira Walsh of England lift the UEFA Women's EURO trophy after their team's victory in the UEFA Women's EURO 2025 Final match between England and Spain at St. Jakob-Park on July 27, 2025 in Basel, Switzerland. (Photo by Maja Hitij - UEFA/UEFA via Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

În timp ce echipa naţională a Elveţiei atrăgea puţini oameni pe stadioane şi campionatul elveţian nu este foarte dezvoltat, umplerea stadioanelor pentru o lună de competiţie părea o misiune complicată. Dar în final, această ediţie 2025 a doborât recordul stabilit de Anglia în 2022, cu 657.291 de spectatori la un Campionat European.
În 2022, un total de 574.875 bilete au fost vândute, ceea ce constituia deja un record pentru competiţia continentală feminină, cu mult peste cei 247.041 spectatori la precedenta competiţie, din Olanda, în 2017.
După două ediţii ale EURO câştigate de naţiunea organizatoare, Olanda în 2017 şi apoi Anglia în 2022, angajamentul public elveţian părea mai degrabă incert pentru o selecţionată departe de marile naţiuni europene, după ce nu trecuse niciodată de faza grupelor.
În ciuda lipsei de experienţă şi înfrângerea suferită în faţa Norvegiei (1-2), echipa Elveţiei a învins Islanda cu 2-0, a obţinut egalul (1-1) în faţa Finlandei, sinonim cu calificarea în sferturile de finală, dar a fost eliminată apoi de Spania (0-2), viitoarea finalistă.
"Am pierdut un meci, dar am câştigat mult. Este un punct de plecare, o decolare pentru Elveţia", s-a felicitat selecţionerul suedez Pia Sundhage, câştigătoarea EURO 1984 în calitate de jucătoare, apoi dublă campioană olimpică (2008-2012) la cârma selecţionatei SUA.
Elveţiencele, care nu au jucat niciodată în faţa a mai mult de 10.000 de persoane pe teren propriu, au umplut arena din Basel, cea din Geneva şi de două ori stadionul Wankdorf din Berna, umplând chiar şi centrul oraşului istoric al capitalei cu 20.000 de suporteri înaintea sfertului lor de finală.
Cu 35% spectatori străini, "reprezentând 160 de naţionalităţi", conform UEFA, EURO va rămâne indisociabil de descoperirea transporturilor publice elveţiene, a serviciului său metronomic şi a priveliştilor uluitoare cu lacuri şi munţi.
Nu doar trenurile, tramvaiele şi chiar vapoarele au fost incluse în cumpărarea unui bilet, o formulă deja în vigoare pentru marile evenimente precum festivalul de jazz de la Montreux, dar şi compania feroviară CFF au prevăzut 400 de "trenuri speciale" pentru spectatori, pregătite să circule în funcţie de orarul de prelungire a meciurilor.
De asemenea, amprenta de carbon a turneului a scăzut considerabil, întrucât 86 la sută din deţinătorii de bilete au umplut stadioanele prin intermediul transporturilor publice, pe jos sau pe bicicletă, a precizat UEFA.

Titlul european al Angliei "va da un nou elan în fotbalul feminin"

Selecţionerul echipei de fotbal a Angliei, Sarina Wiegman, care a câştigat al treilea său EURO 2025 consecutiv, şi-a exprimat satisfacţia că acest nou titlu al Angliei "va da un nou elan în fotbalul feminin", după ce a trecut printr-un "turneu haotic şi absurd" în termeni de scenarii.
"Sunt foarte fericită pentru acest titlu, nu-mi vine să cred nici mie. Eu mă întreb cum s-a întâmplat, dar s-a întâmplat", a reacţionat olandeza, "mândră de echipă şi de staff''.
"Eu cred că este turneul cel mai haotic şi mai absurd pe care l-am disputat. De fiecare dată, ne-am spus că ne putem reveni. Am jucat cu talent, unitatea acestei echipe este incredibilă. Nu am abandonat niciodată. Şi astăzi (duminică, n,. red.) a fost cazul să facem acelaşi lucru. Fiecare jucătoare a fost pregătită să intre în teren. Eu sunt recunoscătoare să fac parte din această aventură", a spus ea.
"Acest titlu va da un nou elan în fotbalul feminin, nu doar în Anglia, ci pretutindeni. După experienţa mea la acest turneu, nivelul s-a îmbunătăţit şi intensitatea meciurilor a atins noi culmi. Am constatat asta la meciuri, dar şi graţie datelor de care dispunem. Acest turneu a doborât toate recordurile, atât ca spectatori, cât şi ca audienţă televizată, ceea ce este formidabil", a conchis Sarina Wiegman.
Selecţionata Angliei, deţinătoarea trofeului, a câştigat Campionatul European de fotbal feminin - EURO 2025, găzduit de Elveţia, după ce a învins în finală Spania, campioana mondială en titre, cu 3-1 la loviturile de departajare, în finala desfăşurată duminică la Basel şi încheiată la egalitate, 1-1, după 90 de minute şi prelungiri.
Finala a fost o reeditare a finalei Cupei Mondiale din 2023, de la Sydney, câştigată de La Roja cu 1-0.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo