Arsenal a fost înfrântă acasă, pe Emirates, cu 1-0 de Olympiacos, însă tunarii au fost cei care au obținut calificarea datorită victoriei clare din tur, cu 3-1.
Pentru Mikel Arteta înfrângerea a însemnat oprirea unei serii pozitive de cinci meciuri fără înfrângere în toate competițiile (patru victorii și un egal), însă mai important este faptul că tunarii rămân în cursa pentru trofeul Europa League.
Tunarii nu au făcut un meci excelent iar grecii au fost mai buni în această seară, dar cu siguranță că echipa de pe Emirates speră să compenseze evoluțiile slabe din Premier League, acolo unde se află pe locul 10, cu un parcurs bun în Europa League.
Europa League
La 90 de minute de istorie. Tavernier poate deveni primul fundaș golgheter din istoria Europa League
18/05/2022 LA 09:43
Singurul gol al serii a venit în minutul 51 după o cursă extraordinară a lui El-Arabi. Acesta a ajuns cu mingea până în careul advers, a driblat, a șutat puternic iar mingea, după ce a fost ușor deviată de Gabriel, a ajuns în plasa porții, fără ca Leno să poată face ceva.
În minutul 84 Ousseynou Ba a primit cartonașul roșu și a lăsat echipa greacă în 10 oameni, pecetluind astfel soarta calificării.

Rezultatele serii până acum

Dinamo Zagreb - Tottenham 2-0 (se joacă prelungiri)
Molde - Granada 3-1
Șahtior - Roma 1-2
Europa League
Nemții "cuceresc" Camp Nou. 30.000 de fani ai lui Eintracht vor fi prezenți la returul cu Barcelona
13/04/2022 LA 09:20
Europa League
UEFA, mult mai dură decât FIFA! Bild anunță că Spartak Moscova va fi exclusă din Europa League
28/02/2022 LA 12:06