Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Avertisment pentru CFR. McGregor: "Vom fi nemiloși în acest meci"

Sebastian Ujica

Actualizat 11/12/2019 la 01:38 GMT+2

CFR Cluj are nevoie de un egal în partida de pe propriul teren cu Celtic pentru a obține calificarea în 16-imile Europa League.

Celtic CFR

Credit imagine: Getty Images

Campioana României, CFR Cluj, este la un pas de a trece de o grupă foarte dificilă în Europa League în dauna celor de la Lazio, echipă aflată în mare formă, pe locul 3 în Serie A. CFR Cluj are 9 puncte după 5 etape și are nevoie de un egal cu Celtic, echipă deja calificată mai departe, pentru a nu mai putea fi ajunsă de către Lazio, cea care are 6 puncte în clasament.
Cu toate astea, cei de la Celtic sunt determinați să facă un meci mare joi la Cluj. Scoțienii pot obține și o răzbunare în fața echipei lui Dan Petrescu după ce CFR a eliminat-o din preliminariile UEFA Champions League în acest sezon.

Avertismentul celor de la Celtic

Mijlocașul celor de la Celtic, Callum McGregor, a vorbit despre partida cu CFR după victoria din Old Firm cu Glasgow Rangers din weekend ce i-a adus lui Celtic al 10-lea trofeu intern consecutiv, Cupa Ligii Scoției.
McGregor a jucat deja 37 de partide pentru Celtic și națională în acest sezon, însă nu va lăsa acest lucru să-l oprească la duelul cu CFR.
Nu există șanse gratuite pe care să le ofere Celtic. Mereu aperi clubul și ceea ce reprezintă acestă, vom fi nemiloși ca întotdeauna. Nu vrem să fim deconcentrați în niciun meci pentru că știm cât de dificil este apoi să-ți revii. Desigur, terminăm oricum pe primul loc în grupă și suntem într-o situație bună dar sunt convins că indiferent de echipa de start vom da totul să câștigăm partida
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo