Echipele din România şi-au aflat azi adversarele din turul trei preliminar al EL, după ce ieri, la Nyon, a avut loc tragerea la sorţi pentru turul secund. Botoşani a fost cea mai ghinionistă, urmând a da piept foarte probabil cu formaţia lui Mourinho, Tottenham, dacă ajunge în turul 3.

FCSB va evolua în turul 3 din Europa League cu învingătoarea dintre Riteriai (Lituania) și Slovan Liberec (Cehia), dacă "roș-albaștrii" vor trece în turul 2 de Backa Topola (Serbia). Partida se va juca în Bucureşti, şi, în proporţie mare, cehii vor fi cei care sosesc în capitala noastră, fiind mari favoriţi la calificare în faţa modestei echipe baltice.

Europa League
Slovan Liberec, un nume cunoscut pentru fotbalul românesc. Totul despre viitoarea adversară a FCSB
IERI LA 09:17

Cine e Slovan Liberec, posibila adversară a FCSB în turul 3 preliminar al Europa League

Pe locul 5 stagiunea trecută, la 25 de puncte de campioana Slavia Praga, Slovan are 6 internaţionali în lot: un columbian, un bosniac, un ivorian, un ucrainean şi câte un fotbalist din Guineea şi Bahrain.

A câştigat trei titluri în Cehia, ultimul dintre ele în sezonul 2011-2012. Aceea a fost o stagiune istorică pentru formaţia din Liberec, ea ajungând până în sferturile de finală ale Europa League (cea mai bună performanţă din istoria echipei în cupele europene).

Ultimul trofeu câştigat de Slovan Liberec e o Cupă a Cehiei (are două în palmares), în 2014-2015.

Slovan e condusă din 2019 de tehnicianul Pavel Hoftych. Acesta a antrenat, înainte de a ajunge la Liberec, pe rând naţionalele Cehiei U18, U19 şi U20, pentru ca apoi să conducă de pe bancă pe Spartak Trnava (perioada 2016-2019).

Lotul cehilor valorează puţin peste 9 milioane de euro, de trei ori mai puţin decât lotul FCSB.

Vedeta echipei e Jan Matousek, mijlocaşul ofensiv de 22 de ani, văzut marea speranţă a fotbalului ceh. Deşi specialiştii considerau că acesta va primi în sfârşit şanse la prima echipă a lui Slavia Praga, formaţie de care aparţine, Slovan a reuşit un împrumut neaşteptat. Mijlocaşul e cotat la 1,3 milioane de euro şi a avut evoluţii impresionante la formaţiile la care a fost împrumutat în sezoanele trecute (11 goluri în 22 de partide la Pribram şi 6 reuşite în 13 dispute pentru Jablonec).

Europa League
Primele reacții după Backa Topola - FCSB: ”Va deveni un club care nu va mai conta!”
17/09/2020 LA 23:45
Europa League
Reacția presei din Serbia: ”Un meci despre care se va vorbi ani de zile! Incredibil!”
17/09/2020 LA 23:19