Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jose Mourinho, vizită la Botoșani? Tottenham și Milan, posibilii adversari ai formației moldovene

Cosmin Cioboata

Publicat 28/08/2020 la 00:19 GMT+3

FC Botoșani s-a calificat în turul 2 din UEFA Europa League, după ce a trecut cu 2-1 de Ordabasy, din Kazahstan.

FC Botoșani

Credit imagine: Eurosport

FC Botoșani a obținut calificarea în turul următor, după un meci extrem de disputat în Kazahstan. Partida a început tare, iar gazdele au avut prima mare ocazie de a deschide scorul în minutul 12. Ordabasy a demarat un contraatac fulgerător, oprit neregulamentar, în propriul careu, de Ofosu. Mijlocașul lui FC Botoșani l-a faultat din spate pe Joao Paulo, scăpat cu poarta goală, după o ieșire eronată a portarului Pap.
În ciuda faptului că Ofosu l-a faultat pe Joao Paulo din postura de ultim apărător, arbitrul i-a acordat numai cartonașul galben.
Pap și-a reparat greșeala și a apărat lovitura de la 11 metri executată de Diakhate. La puțin timp după aceea, FC Botoșani a reușit să deschidă scorul. Același Ofosu a sprintat în careul lui Ordabasy, iar Holzmann a reluat în plasă, cu un șut violent la colțul scurt.

FC Botoșani vs Tottenham, posibil duel în turul 2 din UEFA Europa League

Printre echipele care vor fi capi de serie în turul 2 din UEFA Europa League se numără Tottenham, formația pregătită de Jose Mourinho. Așadar, există o șansă ca FC Botoșani să primească vizita formației londoneze.
Lista capilor de serie în turul 2 din UEFA Europa League:
  • Tottenham, FC Basel, FC Copenhaga, Wolfsburg, BATE Borisov, Galatasaray, Standard Liege, Granada, AC Milan, Rangers, Rio Ave, Stade de Reims, Dinamo Moscova, Slovan Liberec, Hajduk Split, Kolos Kovalivka, Wilemm II Tilburg, Jablonec, TSV Hartberg.
Cele 74 echipe din Europa League vor fi împărțite în 5 grupe a câte 10 echipe, cărora li se mai adaugă două grupe a câte 12 echipe. Indiferent de mini-grupa în care se va afla, formația moldoveană ar putea lupta cu Tottenham, FC Basel sau AC Milan în turul secund din competiția europeană.

Programul din Europa League, sezonul 2020/2021:

  • 31 august - tragerea la sorți pentru al doilea tur preliminar
  • 1 septembrie - tragerea la sorți pentru al treilea tur preliminar
  • 17 septembrie - meciurile din al doilea tur preliminar
  • 18 septembrie - tragerea la sorți pentru play-off-ul Europa League
  • 24 septembrie - meciurile din al treilea tur preliminar
  • 1 octombrie - meciurile din play-off-ul Europa League
  • 2 octombrie - tragerea la sorți pentru grupele Europa League
  • 22 octombrie - prima etapă din grupele Europa League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo