Lazio - CFR Cluj, livetext de la ora 22:00. Campioana României, la un pas de primăvara europeană

Cosmin Cioboata

Actualizat 29/11/2019 la 00:14 GMT+2

CFR Cluj a pierdut pe terenul lui Lazio, în penultima rundă a grupelor Europa League, cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Joaquin Correa în minutul 25.

lazio

Credit imagine: Eurosport

Senzația de deja-vu a fost puternică în această seară. Din nou, Lazio a dominat copios prima parte a meciului cu CFR și putea să aibă un avans mult mai consistent. Din nou, clujenii s-au trezit în repriza a doua și au fost echipa mai bună în a doua parte.
Într-o atmosferă dezolantă, pe un Stadio Olimpico aproape gol - doar 7.000 de oameni au venit la meci - CFR Cluj a pierdut cu 1-0 în fața unui Lazio plin de rezerve, un meci din care fi putut scoate un punct, având în vedere că oaspeții au fost echipa mai bună în repriza a doua. Cei 400 de fani ai CFR-ului prezenți pe stadion au cântat tot meciul și chiar s-au făcut auziți în mai multe ocazii. Un contrast puternic cu ce au arătat jucătorii pe teren în prima repriză, când Lazio a fost echipa cu inițiativa iar campioana României cea cu lipsa de creativitate.
Fiind conduși la pauză grație golului înscris de Joaquin Correa în minutul 25, clujenii au revenit de la cabine total transformați și au pus stăpânire pe joc treptat. Intrarea lui Ciprian Deac în locul lui Bordeianu a demonstrat intențiile ofensive ale oaspeților, care în prima repriză au avut posesie de doar 29%. Jocul mai bun din a doua parte nu a fost însă de ajuns iar întrebarea care trebuie să îl macine pe Dan Petrescu este de ce nu au jucat elevii săi de la început în acest fel.
Șansele la calificare rămân mari. Celtic a câștigat cu Rennes și are asigurat primul loc în grupă. Astfel că CFR poate spera, realist vorbind, la măcar un punct în meciul din ultima rundă de la Cluj cu scoțienii.

Lazio - CFR Cluj 1-0

FLUIER FINAL! CFR a pierdut meciul cu Lazio, 1-0, o partidă care a părut să fie o copie fidelă a turului de la Cluj: prima parte a aparținut în totalitate italienilor iar a doua repriză a fost dominată de CFR. Scorul însă nu a mai fost întors iar italienii și-au asigurat victoria. Clujenii mai au nevoie de doar un punct cu Celtic în ultima partidă, scoțienii fiind calificați deja de pe primul loc.
Min 84. Clujenii controlează meciul iar echipa lui Dan Petrescu pare capabilă să obțină egalul mult dorit.
Min 70. CFR pune ușor, ușor stăpânire pe joc. Clujenii au avut un gol anulat pentru offside, o nouă ocazie mare pentru Omrani iar Lazio nu are niciun șut pe poartă în repriza a doua. Avem parte, la fel ca în tur, de două meciuri într-unul. Prima parte a aparținut total italienilor, a doua pare să fie cea a CFR-ului.

Min 62. Între timp la CFR a intrat Ciprian Deac în locul lui Bordeianu. O schimbare ofensivă care nu a adus mari modificări în joc, deocamdată cel puțin. Meciul continuă în aceeași linie, cu echipa clujeană evoluând mai bine, dar nu destul pentru a pune cu adevărat probleme.
Min 54. Ocazie uriașă pentru CFR! După un șut al lui Păun, Omrani reușește să trimită mingea din șase metri direct în portarul lui Lazio. Italienii s-au aflat până acum în controlul jocului, însă campioana României dovedește că poate fi periculoasă pe contraatac.
Min 41. Clujenii revin prea încet însă pentru că Lazio este din nou periculoasă. Ocazia imensă a italienilor este ratată de marcatorul unicului gol, Correa, care trimite pe lângă poartă singur cu Arlauskis.
Min 37. Bară CFR! Djokovic șutează puternic dar mingea se lovește de bară. Posesia este însă de peste 70% pentru Lazio până acum, dar clujenii par să revină încet încet în meci.
Min 32. CFR pare să resimtă în continuare efectul golului iar italienii joacă în continuare mai bine. O nouă ocazie pentru gazde iar semnele nu sunt tocmai bune pentru campioana României. Clujenii au nevoie de mai multă creativitate dar și mobilitate în față.
Min 25. GOL LAZIO! Italienii au concretizat jocul bun de până acum și au deschis scorul prin Correa care a șutat excelent la colțul lung. Este un gol meritat, CFR a preferat - spre surprinderea nimănui - să se apere până acum.
Min 15. Fanii CFR-ului sunt în contrast cu echipa de pe teren în aceste momente: cei 400 de români sar, cântă și fac atmosferă pe Stadio Olimpico.
Min 10. Lazio a avut și o semi-ocazie și continuă să fie echipa care domină ostilitățile. CFR pare că merge pe cartea contraatacului în această seară.
Min 5. Într-o atmosferă dezolantă, cu doar 7.000 de oameni în tribune și cu o echipă a lui Lazio fără nume importante precum Immobile sau Milinkovic-Savic, CFR nu pare să aibă cea mai grea misiune dar Lazio este cea care a început mai bine partida, chiar dacă fără nicio ocazie serioasă. Italienii sunt cei cu inițiativa.

Echipele de start

CFR: Arlauskis - Peteleu, Boli, Burcă, Cestor, Camora - Culio, Bordeianu, Djokovic - Păun, Omrani.
Lazio: Proto - Bastos, Vavro, Acerbi - Lazzari, Parolo, Cataldi, Alberto, Joni - Correa, Adekanye
Lazio pornește ca favorită în meciul de la Roma, acolo unde CFR reușea un rezultat fantastic în urmă cu 11 ani. Pe același stadion, formația pregătită de Trombetta reușea să se impună în fața celor de la AS Roma, în grupele UEFA Champions League. Culio reușea două goluri pentru ardeleni și nota unul dintre rezultatele istorice ale echipelor românești în cupele europene.
lazio-cfr
Culio este singurul jucător care a jucat în 2008 și va fi prezent pe teren și la confruntarea de diseară. Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus în tur (2-1), după ce Lazio reușea să deschidă scorul prin Bastos. Deac din penalty și Omrani cu o lovitură de cap au întors rezultatul pe stadionul din Gruia, la debutul ardelenilor în grupe.

CFR, la un singur punct de primăvara europeană

CFR se află pe locul al doilea în grupa E, la șase puncte peste adversara din această seară. Celtic este deja calificată după victoria de pe Stadio Olimpico din ultima etapă, în timp ce Rennes nu mai are nici șanse matematice să ajungă în primăvara europeană.
CFR este liderul la zi din Liga 1, cu două puncte deaspura locului secund. Echipa lui Petrescu are cea mai bună apărare din campionat, dar și cea mai bună ofensivă, la egalitate cu Viitorul. Chiar dacă în Europa League a înregistrat rezultate modeste, formația italiană pregătită de Simone Inzaghi are o formă excelentă pe plan intern. Lazio a câștigat ultimele cinci meciuri din Serie A și se află pe poziția a treia, la șapte lungimi în spatele lui Inter.
lazio-cfr
Pentru duelul de pe Stadio Olimpico, Dan Petrescu nu se va putea baza pe Mario Rondon, suspendat ca urmare a cartonașului roșu văzut în meciul cu Rennes. Șanse mici să evolueze în confruntarea cu Lazio are și George Țucudean, din cauza cunoscutelor probleme la inimă. De cealaltă parte, Inzaghi nu are emoții în ceea ce privește problemele de lot.

Grupa E:

  • 1. Celtic 10p
  • 2. CFR Cluj 9p
  • 3. Lazio 3p
  • 4. Rennes 1p
În cazul unei victorii a italienilor în meciul de la Roma, CFR păstrează în continuare șanse reale de calificare. În ultima rundă a grupelor, liderul actual din Liga 1 va primi vizita lui Celtic, care nu mai are presiunea calificării.

Rezultatele și programul CFR-ului:

  • CFR Cluj - Lazio 2-1
  • Celtic - CFR Cluj 2-0
  • Rennes - CFR Cluj 0-1
  • CFR Cluj - Rennes 1-0
  • Lazio - CFR Cluj (astăzi, ora 22:00)
  • CFR Cluj - Celtic (12 decembrie, ora 19:55)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo